Moldoveanul a fost depistat pe 13 iulie, pe sensul de ieșire din România, de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit autorităților române, cele două pungi cu ciuperci care conțineau muscimol au fost găsite în autoturismul bărbatului.
Din probele administrate în dosar ar rezulta că, în luna iulie 2026, acesta ar fi intrat în România având asupra sa drogurile de risc, iar ulterior ar fi încercat să le scoată din țară.
Bărbatul este cercetat pentru introducerea sau scoaterea fără drept din țară a drogurilor de risc, în formă continuată.
Acesta a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vaslui.
Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vaslui a fost sesizat cu propunerea de arestare preventivă a moldoveanului pentru 30 de zile.
Acțiunile au fost desfășurate de polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Vaslui.
Autoritățile române precizează că persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.
![]()
