Junior Apiuta Apiuta, originar dintr-un atol izolat al Insulelor Cook, spune că nu și-a pierdut nicio clipă speranța și că s-a rugat neîncetat, transmite Ultimelestiri.md cu referire la antena3.ro.
Calvarul său a început pe 11 iunie, când a plecat la pescuit de pe insula natală Pukapuka, situată la aproximativ 1.140 de kilometri nord-vest de Rarotonga, la jumătatea distanței dintre Noua Zeelandă și Hawaii.
După ce a jucat volei, bărbatul a mers acasă, și-a pregătit echipamentul și a ieșit pe mare. Vântul sufla puternic, iar pescarul a urmărit un stol de păsări care survolau apa, semn că în zonă se aflau pești.
După ce prinsese deja câțiva pești, motorul bărcii a început să dea rateuri, iar până la lăsarea serii s-a oprit complet. Apiuta nu avea uneltele necesare pentru a-l repara, iar vântul devenea tot mai puternic.
Pescarul s-a gândit să sară în apă și să înoate spre insulă, însă și-a dat seama că probabil nu ar fi reușit. A ales să rămână în barcă, în timp ce luminile insulei dispăreau treptat în depărtare.
În zilele următoare, bărbatul s-a confruntat cu o mare agitată, frig și ploi neîntrerupte. De două ori, valurile l-au aruncat în apă și au fost aproape să-i răstoarne barca.
„Valuri mari, mult mai înalte decât barca, m-au lovit din ambele părți. Dar nu mi-a fost frică, pentru că nu mi-am pierdut niciodată credința și nu am încetat să mă rog”, a povestit el.
În timpul furtunilor, Apiuta încerca să mențină barca în echilibru și să scoată apa care se acumula în interior. Pentru a nu fi luat de vânt, stătea ghemuit în ambarcațiune.
La bord avea două sticle cu apă, o găleată, echamentul de pescuit, o ladă frigorifică și un cearșaf. După epuizarea proviziilor, a mâncat bucăți mici din peștii prinși și a colectat apa de ploaie în găleată. Noaptea se învelea cu cearșaful pentru a se proteja de frig.
În a treia zi, după rugăciunea de seară, pescarul a observat în depărtare luminile unei nave și a vâslit spre ea. Vântul l-a împins însă în direcția opusă, iar vasul a dispărut din raza sa vizuală.
Pe măsură ce zilele treceau, bărbatul s-a concentrat să economisească apa, să-și păstreze căldura și să mențină barca la suprafață.
În a opta zi, a auzit zgomotul unui avion. Aeronava Forțelor Aeriene ale Noii Zeelande a survolat zona și a solicitat navelor de pescuit din apropiere să participe la căutări.
O navă taiwaneză s-a apropiat de barca sa, iar Apiuta a început să fluiere cât putea de tare. Un membru al echipajului l-a auzit și a îndreptat o lanternă spre ambarcațiune. Pescarul a fost salvat pe 18 iunie, după șapte nopți și opt zile petrecute singur pe ocean.
Odată ajuns la bordul navei, bărbatul a făcut duș, a mâncat și și-a sunat familia. Prima persoană pe care a contactat-o a fost partenera sa, căreia i-a spus că este în siguranță.
Apiuta a fost transportat în Noua Zeelandă și urmează să se întoarcă acasă. El spune că va continua să pescuiască, dar va fi mult mai precaut și îi sfătuiește pe ceilalți să nu plece pe mare fără lanternă, vestă de salvare și pelerină de ploaie.
