„Informațiile publicate în investigația „Moldova Curată” privind angajarea lui Bogdan Zgherea în funcția de consilier în cabinetul ministrului Culturii au fost examinate de Procuratura Anticorupție. În decembrie 2025, a fost dispus refuzul în începerea urmăririi penale, din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii”, a comunicat PA pentru realitatea.md, transmite Ultimelestiri.md.
Precizăm că, potrivit unei investigații realizate de „Moldova Curată”, Bogdan Zgherea a început să activeze în cadrul Ministerului Culturii din anul 2023. Acesta s-a angajat la vârsta de 18 ani, când era student în primul an, iar la momentul numirii în funcție nu deținea diplomă de licență.
Investigația mai arată că tânărul era remunerat cu aproximativ 33.330 de lei brut pe lună, iar contractul avea o valoare anuală de 300.000 de lei pentru o perioadă de nouă luni.
Bogdan Zgherea a absolvit în 2023 Colegiul Național de Comerț al ASEM și este în prezent student la Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere” din Chișinău. Tot în 2023, acesta a devenit membru al Partidului Acțiune și Solidaritate și s-a alăturat Organizației de Tineret a formațiunii.
Înainte de a ajunge la Ministerul Culturii, Zgherea a fost asistentul deputatei PAS Ana Calinici. Ulterior, instituția a încheiat cu acesta mai multe contracte de prestări servicii, fără organizarea unor proceduri de achiziții publice, acestea fiind încadrate la categoria achizițiilor de valoare mică. Totodată, în iulie 2024, Bogdan Zgherea a fost numit consilier în cabinetul fostului ministru al Culturii, Sergiu Prodan.
În urma scandalului apărut în spațiul public, fostul ministru al Culturii, Cristian Jardan, a anunțat rezilierea contractului cu Zgherea. Oficialul a recunoscut că remunerarea acestuia trebuia să fie proporțională cu experiența și nivelul studiilor pe care le avea.
La rândul său, Bogdan Zgherea a declarat că salariul său a fost majorat treptat, în limitele legii, și că a fost implicat în mai multe proiecte ale Ministerului Culturii. Acesta a spus că în activitatea sa au contat competența, disciplina și rezultatele obținute și că își continua studiile universitare în domeniul economic.
Anterior, și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că angajarea tânărului la Ministerul Culturii a reprezentat „o încălcare” care a avut loc în perioada în care Sergiu Prodan era ministru al Culturii. De cealaltă parte, Prodan a precizat că decizia de angajare a fost luată după consultări cu Direcția juridică.
