Vicepreședintele Parlamentului, Doina Gherman, susține că Marcela Adam a fost „atacată pentru a fi redusă la tăcere” și afirmă că „pentru asemenea abuzuri este legea”. Cazul a fost comentat și de directoarea Agenției Naționale pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și în Familie, transmite Ultimelestiri.md cu referire la newsmaker.md.
Deputata PAS Liliana Nicolaescu-Onofrei s-a declarat solidară cu Marcela Adam, afirmând că aceasta este „calomniată, defăimată, atacată pe rețelele sociale”.
„Colega mea, Marcela Adam, este calomniată, defăimată, atacată pe rețelele sociale. Sunt solidară cu Marcela și sunt stupefiată de comportamentul unor deputați care au ajuns să sfideze totalmente bunul-simț”, a declarat Nicolaescu-Onofrei.
La rândul său, deputata PAS Veronica Briceag a afirmat că Marcela Adam „a fost ținta unor atacuri inacceptabile în plenul Parlamentului și continuă să fie hărțuită în mediul online”.
„Condamn prostia atunci când ea încearcă să se impună prin zgomot. Nu misoginismului, discriminării și hărțuirii online!”, a scris Briceag pe o rețea de socializare.
Vicepreședintele Parlamentului, Doina Gherman, susține că Marcela Adam a fost „calomniată, atacată și denigrată, pentru a fi redusă la tăcere”.
„Costiucii astăzi au arătat cum respectă ei femeile din jur. Pentru asemenea abuzuri este Legea nr. 252, care a intrat în vigoare în februarie 2026. Sper să fie aplicată în toate cazurile de violență împotriva femeilor, inclusiv violența online”, a declarat Gherman.
Și deputatul PAS Maxim Potîrniche a condamnat atacurile la adresa colegei sale.
„Într-o societate democratică, opiniile diferite sunt normale și chiar necesare, însă jignirile, hărțuirea, atacurile la persoană și răspândirea informațiilor false nu au loc într-o dezbatere sănătoasă. Politica trebuie făcută prin argumente, respect și dialog, nu prin ură sau intimidare. Îmi exprim solidaritatea cu Marcela Adam și îi îndemn pe toți să păstrăm un climat de respect, în care combatem ideile prin argumente, nu oamenii prin atacuri personale”, a declarat Potîrniche.
Marcela Adam susține că, după declarația sa din 30 iulie din plenul Parlamentului, a observat „începutul unei campanii întregi de calomniere și hărțuire online”.
„Consider că este o manifestare publică de violență online. Nu este prima manifestare de acest fel din partea lor. Iar după replica dată în plen împotriva acestor calomnii a apărut deja și o persiflare video din partea șefului acestei fracțiuni”, a declarat deputata.
Aceasta a făcut apel public către Procuratura Generală, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul Național de Poliție, Agenția Națională pentru Prevenirea și Combaterea Violenței față de Femei și Fete, Consiliul pentru Egalitate, Avocatul Poporului, societatea civilă și partenerii de dezvoltare să se autosesizeze în acest caz
Directoarea generală a Agenției Naționale pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și în Familie, Viorica Țîmbalari, a condamnat situația.
„Mă doare să văd că, deși avansăm în legi și reforme, uneori regresăm în ceea ce privește respectul, demnitatea, nediscriminarea și dreptul fiecărui om de a alege. Ce am văzut în Parlament nu este o simplă dispută politică. Când un deputat alege să stigmatizeze, să răspândească prejudecăți și să transforme totul în batjocură, nu lovește doar într-o colegă. Lovește în valorile pe care vrem să construim această țară”, a declarat Țîmbalari.
Aceasta a adăugat că Parlamentul ar trebui să fie „un model de respect și responsabilitate”, nu un loc în care „misoginia, homofobia, discriminarea și discursul de ură devin normalitate”.
„Refuz să accept că misoginia, homofobia, discriminarea și discursul de ură pot deveni normalitate. Dacă tăcem, acceptăm. Iar eu nu vreau să accept asta. Marcela, îți mulțumesc că ai ales să răspunzi prin lege și prin instituțiile statului”, a transmis șefa Agenției.
Pe 30 iulie, deputata fracțiunii „Democrația Acasă”, Ana Țurcan-Oboroc, a publicat pe Facebook o imagine generată cu Inteligență Artificială în care Marcela Adam apare ținând un pahar inscripționat cu „vodkă”.
În postare, Ana Țurcan-Oboroc a făcut referire la schimbul de replici din ședința Parlamentului din 28 iulie dintre colegul său de fracțiune, Alexandru Verșinin, și Marcela Adam. În timpul dezbaterilor asupra proiectului de lege privind prevenirea și combaterea discriminării, inclusiv pe criteriu de gen, Verșinin a susținut un discurs despre „Giovana versus Giovani”, iar după intervenția deputatei PAS i-a spus: „Doamnă, nu vreau să vă discrimineze. Scoateți vodka de pe masă”.
Pe 30 iulie, de la tribuna Parlamentului, Marcela Adam a respins acuzațiile.
„Nu consum vodkă”, a declarat aceasta, acuzând opoziția de atacuri la persoană.
Totodată, parlamentara a anunțat că a sesizat mai multe instituții naționale și internaționale, inclusiv Poliția, Consiliul pentru Egalitate, Avocatul Poporului și Consiliul Europei, în legătură cu declarațiile lui Alexandru Verșinin, pe care le consideră discriminatorii, misogine și o dovadă de „degradare morală”.
