Comparativ cu trimestrul II din 2025, când au fost consemnate 1.176 de tranzacții, piața a înregistrat o scădere de 34,6%, ceea ce semnalează o temperare a activității pe segmentul vânzărilor de bunuri imobile, transmite Ultimelestiri.md cu referire la bani.md.
Totuși, raportat la începutul acestui an, piața dă semne de revenire. În trimestrul I din 2026 au fost înregistrate doar 422 de tranzacții, ceea ce înseamnă că în trimestrul II numărul acestora a crescut cu 347, echivalentul unui avans de 82,2%.
Separat, în municipiul Chișinău au fost înregistrate 162 de tranzacții în trimestrul II din 2026, comparativ cu 1.037 în aceeași perioadă a anului trecut. În suburbiile capitalei, incluse în categoria cadastrală „Chișinău 1”, au fost raportate 607 tranzacții, față de 139 în trimestrul II din 2025.
Chiar dacă o parte din această evoluție poate fi explicată prin schimbări în modul de raportare sau clasificare cadastrală, datele cumulate indică faptul că piața imobiliară din capitală rămâne sub nivelul înregistrat în trimestrul II al anului 2025.
