Potrivit Ambasadei Chinei, diplomatul a subliniat că Beijingul acordă o importanță deosebită dezvoltării schimburilor și colaborării dintre serviciile vamale ale Chinei și Republicii Moldova, transmite Ultimelestiri.md cu referire la infotag.md.
Dong Zhihua a declarat că partea chineză este pregătită să continue colaborarea cu autoritățile vamale moldovenești prin intensificarea schimbului de specialiști și experiență, extinderea cooperării în domeniul asistenței tehnice și promovarea relațiilor comerciale și economice bilaterale pe o bază reciproc avantajoasă.
La rândul său, directorul Serviciului Vamal, Radu Vrabie, a mulțumit partenerilor chinezi pentru sprijinul acordat în procesul de modernizare a sistemului vamal din Republica Moldova.
Totodată, acesta a menționat că autoritățile moldovenești sunt interesate de aprofundarea cooperării cu China în domenii precum controlul vamal, facilitarea comerțului și combaterea activităților ilegale.
