Edilul afirmă că toate cele 14 motopompe din rezerva de stat ar avea probleme tehnice, iar unor echipamente le-ar lipsi componentele necesare pentru a putea fi utilizate, transmite Ultimelestiri.md.
„Ieri, după a 32-a tentativă, una dintre acestea a fost pusă în funcțiune. Am informat imediat Guvernul despre acest lucru”, a declarat Ion Ceban.
Primarul i-a cerut premierului Vasile Tofan să investigheze cazul și să stabilească cine se face responsabil de starea utilajelor.
„Echipamentele trebuie puse în funcțiune atunci când este nevoie de ele, nu să constatăm că sunt nefuncționale în momentul în care avem cea mai mare nevoie”, a spus Ceban.
Guvernul contestă însă afirmațiile edilului și precizează că transmite municipalității cinci motopompe, nu toate cele 14 unități aflate în rezerva de stat.
„ Guvernul transmite 5 unități. Prima a fost trimisă vineri și duminică a fost pusă în funcțiune (avem confirmarea că duminică aceasta funcționa). Azi se transmit încă 4”, au declarat reprezentanții Executivului.
Duminică, 2 august, premierul Vasile Tofan anunța că prima motopompă, cu o capacitate de 1.200 de metri cubi pe oră, fusese livrată vineri și pusă în funcțiune la Vadul lui Vodă.
„O motopompă, cu capacitatea de 1200 m³/h, a fost furnizată vineri la Vadul lui Vodă și a fost pusă astăzi în funcțiune. Mâine vor fi eliberate suplimentar 4 motopompe de mare capacitate. În total, Guvernul va furniza 5 unități, cu o capacitate totală de 5200 m³/h cu posibilitatea transportării apei la distanță mare, astfel încât Primăria Capitalei să fie pe deplin pregătită în eventualitatea unei crize”, a transmis prim-ministrul.
Motopompele sunt destinate consolidării capacității stației de captare a apei de la Vadul lui Vodă, în contextul nivelului scăzut al apei din râul Nistru.
