După concertul său, Irina Rimes a revenit pe scenă pentru un duet-surpriză cu membrii formației The Script, moment care a fost primit cu aplauze și a devenit rapid viral în mediul online, transmite Ultimelestiri.md cu referire la independent.md.
La scurt timp după eveniment, cântăreața a publicat pe Instagram imagini din culise și de pe scenă, însoțite de un mesaj emoționant despre întâlnirea cu trupa pe care o admiră de ani de zile.
„Există momente pe care nici nu știi că le aștepți. Îi ascult pe băieții ăștia de ani de zile. Au fost acolo în căști foarte mult timp, în perioade bune și mai puțin bune. Muzica lor a făcut parte din viața mea cu mult înainte ca muzica mea să facă parte din viața altora. N-am mai avut emoții de genul ăsta de foarte mult timp. Și cred că e pentru că unele visuri nu te lovesc când se nasc, ci mai degrabă când se împlinesc”, a scris Irina Rimes.
Concertul a marcat și prima apariție a trupei The Script la Timișoara. Formația irlandeză a oferit unul dintre cele mai așteptate spectacole ale ediției din acest an, interpretând hituri precum „Hall of Fame”, „Breakeven” și „The Man Who Can’t Be Moved”, cântate la unison de zecile de mii de fani prezenți în fața scenei.
![]()
