„În Republica Moldova, autoritățile continuă să urmeze cursul antirus impus de Occident, agățându-se stângaci de tema unei «amenințări ruse» inexistente. Pentru a distrage atenția populației de la propriile inițiative antipopulare și de la problemele sociale se recurge la așa-numita isterie legată de drone, chiar și în țările vecine”, a subliniat oficialul rus, citat de TASS , transmite Ultimelestiri.md cu referire la jurnal.md.
Declarațiile au fost făcute în condițiile în care miercuri, în apropierea unui sat de lângă Cahul fost găsite fragmente dintr-o dronă rusă de tip Geran-2, un nou incident dintr-o serie de zeci de încălcări ale spațiului aerian al Republicii Moldova și de căderi de drone sau fragmente de la începutul invaziei ruse în Ucraina.
Moscova pare deranjată de solidaritatea exprimată de președinta Maia Sandu cu Polonia şi România după încălcări repetate ale spațiilor aeriene ale acestor țări în incidente generate de războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina vecină.
„Săptămâna trecută, președinta Maia Sandu a condamnat încălcarea spațiului aerian al României și al Poloniei de drone și rachete de origine pretins rusă și a declarat că, atât timp cât agresiunea Moscovei continuă, nimeni din Europa nu se află în deplină siguranță”, a subliniat Fadeev.
Diplomatul acuză, de asemenea, conducerea proeuropeană de la Chişinău că este indiferentă față de interesele populației și susține că acțiunile autorităților vizează distrugerea „stabilității politice interne, deja fragilă”. În plus, MAE rus acuză autoritățile din Republica Moldova, așa cum a mai făcut-o, că „se îndepărtează” de statutul neutru al țării, iar aceste acțiuni, susține Moscova, „constituie principala sursă de amenințări pentru populația sa”.
„Tocmai acțiunile autorităților oficiale de la Chișinău, menite să îndepărteze țara de statutul neutru al republicii, subminează securitatea țării și constituie principala sursă de amenințări pentru propriul popor, pentru propria populație”, a declarat Alexei Fadeev, potrivit agenției TASS.
Moscova susține că majoritatea locuitorilor din Republica Moldova se opune implicării țării în „aventuri militariste” și înțelege că sub pretextul integrării europene, Occidentul îi pregătește, la fel ca Ucrainei, rolul de pion în jocurile politice.
„Populația țării, spre deosebire de regimul marionetă, înțelege că, sub pretextul integrării europene, în loc de colțișorul mult visat în «grădina paradisiacă» înfloritoare a Europei, Moldovei i se rezervă, la fel ca Ucrainei, rolul de pion de consum în jocurile geopolitice. Nu este de mirare că societatea moldovenească se opune cu fermitate implicării țării în aventurile militariste ale Occidentului”, a afirmat Fadeev preluând retorica sarcastică pe care o folosește de obicei șefa sa, Maria Zaharova.
„În ciuda eforturilor rusofobe ale autorităților, cetățenii rămân hotărâți să consolideze legăturile de prietenie cu Rusia, să apere unitatea istorică și culturală, precum și să utilizeze limba rusă și să beneficieze de o educație de specialitate în această limbă”, a subliniat el.
În sprijinul afirmațiilor sale, reprezentantul Ministerului rus de Externe a făcut referire la rezultatele unui așa-zis sondaj de opinie publicat luna trecută, conform cărora peste 60% dintre cei chestionați consideră că cea mai bună opțiune este o politică externă echilibrată între Est și Vest și chiar o orientare către Rusia, în timp ce ponderea susținătorilor cursului proeuropean s-ar situa sub 30%.
„De mai mulți ani, autoritățile oficiale de la Chişinău încearcă să prezinte apartenența la Uniunea Sovietică ca pe o perioadă de ocupație și teroare și, în același timp, trec în mod conștient sub tăcere faptul că Moldova sovietică a cunoscut o perioadă de înflorire fără precedent, folosindu-se totodată de realizările acelei perioade istorice, întrucât actualele autorități moldovenești nu se pot lăuda cu propriile succese”, a afirmat diplomatul, reluând, de asemenea, o narațiune folosită frecvent de propaganda ministerului condus de peste două decenii de Serghei Lavrov, cel mai longeviv ministru din Rusia postsovietică.
