Audierile cu privire la progresul acțiunilor în procesul de recuperare a mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar au fost incluse pe ordinea de zi a ședințelor plenare care se vor desfășura în perioada 21 – 28 decembrie 2023, transmite Ultimelestiri.md.
De asemenea, deputații vor examina peste 50 de inițiative legislative, inclusiv proiectele legilor bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2024.
Pe ordinea de zi se află și proiecte care prevăd armonizarea legislației naționale cu cea a Uniunii Europene, precum și ratificarea unor acorduri dintre Republica Moldova și partenerii de dezvoltare.
Deputații vor mai examina modificări la Legea cu privire la exercitarea profesiunii de medic, Legea culturii, Legea privind deșeurile și Legea cu privire la parcurile pentru tehnologia informației.
Ședința plenară a Parlamentului va începe joi, 21 decembrie, la ora 10:00.

2 comentarii
Pingback: Tauber, despre furtul miliardului: Cerem audierea lui Ilan Șor în Parlament - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Șor propune barter: 5,2 miliarde ca Procuratura să renunțe la acuzații - Ultimele ştiri din Moldova