TUK dorește să reamintească povestea Cristinei Ceban, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Cahul. Povestea ei este despre cât de dificil este să fii polițist în fustă, transmite Ultimelestiri.md.
Cristina Ceban s-a născut în satul Andrușul de Sus, raionul Cahul. Fata era foarte pasionată de lectură și din clasa întâi a început să viziteze biblioteca, unde a citit aproape toate cărțile.
"Îmi amintesc că odată am luat un dicționar de sinonime, am fost foarte interesată pentru că erau multe cuvinte noi inventate. Apoi am încercat mereu să le folosesc în conversație, mai ales la lecții", a râs Cristina.
Toată copilăria fetița a fost sigură că va deveni jurnalistă, visând că va apărea la televizor, unde va prezenta știrile din satul natal. Pentru ziarul școlii, Cristina scria săptămânal știri despre ceea ce se întâmpla în instituție. Dar visul de a face jurnalism nu era menit să se împlinească, deoarece părinții ei au plecat în străinătate în căutarea unui loc de muncă, iar ea a rămas cu un frate mai mic, pentru care Cristina a devenit aproape o mamă.
După ce a absolvit gimnaziul rural, Cristina s-a mutat cu fratele ei la Cahul. Potrivit acesteia, avea timp să meargă la liceu, să facă treburile casnice și să aibă grijă de fratele ei.
"Am studiat în același liceu: eu eram în clasa a X-a, el în clasa a IV-a. Dimineața mergeam împreună la școală și apoi mergeam acasă. Eram foarte atașați unul de celălalt. Și astăzi locuim împreună, dar deja în propriul nostru apartament", a povestit Cristina.
Când a venit timpul pentru admitere, fata nu a avut de ales decât să studieze la Universitatea din Cahul. A intrat la facultatea de filologie engleză-franceză, a studiat timp de șase luni și și-a dat seama că nu era a ei.
"Am plecat și mi-am început cariera de frumusețe", a surâs Cristina.
Fata a făcut diferite cursuri de frumusețe timp de șase luni, dar gândul la studii superioare nu a părăsit-o. Iar din noul an universitar, în 2013, eroina noastră a intrat la filiala Universității Românești Dunărea de Jos, care se află în clădirea Universității din Cahul, la Facultatea de Relații Internaționale și Educație Europeană.
În ultimul an de studii, Cristina a devenit mamă. Și-a dedicat următorii doi ani din viață fiicei sale. Ne-a povestit despre "îngerul" ei cu căldură și mândrie. Când Elina (fiica Cristinei) a împlinit doi ani, fata a înscris-o la grădiniță. În căutarea unui loc de muncă, Cristina s-a adresat centrului de ocupare a forței de muncă, unde i s-a oferit un post de purtător de cuvânt al inspectoratului de poliție.
"Tata este foarte mândru, pentru că este un fost militar", a împărtășit Cristina.
Înainte de a începe să lucreze, fata a studiat timp de trei luni la Academia de Poliție "Ștefan cel Mare" din Chișinău.
"Îmi amintesc că noaptea, în cazarmă, stăteam întinsă pe un pat supraetajat și mă gândeam: Doamne, Cristina, ai un copil acasă, ce cauți aici?", a râs fata.
Primele sale zile în inspectorat au fost foarte dificile, nu-și dădea seama unde a ajuns. Cristina a primit imediat cinci raioane de care să fie responsabilă – Cahul, Taraclia, Basarabia, Leova și Cantemir. În pofida volumului de muncă care i-a căzut deodată pe cap, nu i-a fost de ajuns, așa că Cristina a aplicat pentru un masterat la aceeași universitate și a mai început și o școală auto.
"Sunt întotdeauna și pretutindeni polițist", a subliniat eroina.
Și nu doar uniforma o face polițistă, ci și Cristina însăși își dă seama ce responsabilitate are astăzi.
"O fată în uniformă atrage întotdeauna atenția. Uneori, băieții vor să facă cunoștință și cer un număr de telefon, eu le spun: sunați la 112", a spus eroina cu amuzament.
"Dar, în același timp, suntem mereu în căutarea ordinii și nu contează dacă sunt la datorie sau este o zi liberă. Sunt polițist 24 de ore din 24, 7 zile din 7", a subliniat purtătoarea de cuvânt.
Ea a povestit o întâmplare amuzantă din cariera sa profesională.
"Odată făceam treburile casnice și mi-am uitat telefonul în cealaltă cameră. După un timp, mi-am amintit de el și aveam 46 de apeluri pierdute – de la șefii mei, de la colegi și de la recepție. Nu știam pe cine să sun mai întâi. În acel moment s-a auzit o bătaie puternică la ușă. Când am deschis-o, era un grup operativ care stătea acolo. Eu și familia mea am fost șocați. La telefon, șeful meu mi-a spus: "Înțelegeți? Data viitoare când nu răspunzi, Ministerul pentru Situații de Urgență va intra pe fereastră".
Dacă credeți că munca unui ofițer superior de presă al poliției se rezumă la un birou, un telefon și un computer, vă înșelați. Cristina a explicat cum merge adesea în patrulare și la evenimente publice din oraș sau din cartier.
"Uneori, la proteste, oamenii sunt atât de negativi față de noi, chiar și atunci când vrem să îi ajutăm", a împărtășit Christina cu consternare. Vorbind despre provocările meseriei, ea a spus că "este foarte dificil să nu lași lucrurile să treacă prin tine. "Când primești un raport despre moartea unui copil sau un alt caz tragic, de multe ori mă doboară, pentru că am și eu o fiică, un frate, părinți. Și este foarte greu", a spus Christina, cu un tremur în glas.
Ceea ce a spus la sfârșitul interviului a surprins cel mai mult.
Inspectorul-șef al Serviciului de presă al Poliției Cahul scrie poezii, iar ea este recunoscută deseori ca fiind fata care recită poezii în excursiile la locul accidentului. La reacția intervievatorului, Cristina a răspuns: "Chiar dacă purtăm uniforme, suntem ființe umane ca toți ceilalți și avem aceleași drepturi și mai multe îndatoriri și responsabilități, dar și noi iubim, plângem și trăim".
Suntem femei!
Suntem Femei, puternice, frumoase şi istețe.
Purtăm pe umeri greii epoleți,
Purtăm steluțe şi bonete,
Şi arma-n toc purtăm,
Salvând a oamenilor vieți.
Suntem la straja țării zi de zi,
Lăsând acasă, soți, copii, părinți,
Muncind şi cot la cot cu ei bărbaţii,
Luptând de secole pentru egalități.
Purtăm chipiu, pantofi, dar şi bocanci,
Aceleași încălțări, aceiaşi paşi,
Aceiaşi buchie a legii apārăm.
Un crez al nostru-n constituţie şi popor
Acelaşi jurământ noi îl urmăm
Şi da, este frumos, dar nu-i deloc uşor
Ajungem seara istovite,
Laşi arma jos, şi dai jos epoleţii,
Dereticam, gătim pentru cei dragi,
Cu dragoste şi zâmbet larg,
Tu îi aştepți pe toţi, acasă-n prag.
Ei te susțin şi te alină,
Sunt doza de putere şi lumină,
Şi suntem mândre și împlinite,
De culmile atinse asertiv.
Onor, duc mâna la chipiu
Şi port recunoștință
Că sunt şi eu astăzi ca voi,
Și-n part acelaşi sentiment, de sacrificiu,
5 ani plini de activităţi şi erudiție.
