Potrivit Procuraturii Anticorupție, acesta ar fi pretins și primit suma de 6.000 de euro de la un cetățean al Moldovei, în schimbul influențării unei decizii în dosarul în care era vizat clientul său, transmite Ultimelestiri.md.
După spusele denunțătorului, avocatul i-ar fi comunicat că ar avea influență asupra funcționarilor publici, pe care ar putea să-i convingă să găsească o soluție favorabilă pe marginea faptelor investigate în privința denunțătorului. Acesta era bănuit de tentativă de contrabandă cu droguri, iar cauza penală se afla în gestiunea organului de urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal.
Prin urmare, ofițerii CNA au dispus efectuarea perchezițiilor la domiciliile persoanelor vizate în cauza penală, inclusiv percheziții la biroul ofițerului de urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal.
În prezent, avocatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar ofițerul de urmărire penală din cadrul SV și ofițerul de investigații din cadrul INI sunt cercetați în stare de liberate.
