Potrivit directorului Agenției de Inspectare a Monumentelor, Serghei Chiriac, acest drenaj ar afecta porțiunea de caldarâm, mai ales că odată cu aceste lucrări o parte din pavaj a fost afectată, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la moldova1.md.
„În prezent, documentația de proiect avizat la Agenția de Inspectare a Monumentelor Istorice ei nu au. Acum că se execută lucrări de drenare, presupuse niște lucrări necesare pentru a proteja, nu este o problemă că se face un drenaj, dar drenajul acesta afectează caldarâmul care este existent și care este unical”, a menționat Serghei Chiriac.
De asemenea, potrivit ministrului Culturii Sergiu Prodan, urmează să fie elaborată o strategie care va fi prezentată Primăriei Chișinău.
„Noi suntem în continuare în așteptarea proiectului și viziunii Primăriei. Noi vom veni cu o viziune proprie a zonei, a dezvoltări acestei zone, pentru că e vorba despre un interes sporit. Proiectul trebuie făcut de specialiști și acești specialiști trebuie să fie contractați de beneficiar, Primăria Municipiului Chișinău”, a mai adăugat ministrul Culturii.
Iar Vitalie Mihalache, șeful Direcției Mobilitate Urbană, susține că soluția de conservare a fost elaborată de proiectant și transmisă spre notificare și avizare Consiliului Național al Monumentelor Istorice încă la 6 decembrie 2023.
„Pe tronsonul Pușkin-Bodoni au fost finalizate lucrările de conservare și astăzi va fi securizată zona pentru ulterioarele soluții și proiecte care vor fi coordonate cu CNMI și pe viitor implementate și pentru a asigura o posibilitate de intervenție în siguranță și cu păstrarea valorii istorice a caldarâmului de pe acest tronson”, a mai spus Vitalie Mihalache.
Ultimelestiri.md amintește că porțiunea de pavaj a fost descoperită în timpul reparațiilor străzii 31 August 1989 din Chișinău. Potrivit arheologilor, caldarâmul datează din perioada în care Carol Schmidt era primarul Capitalei Republicii Moldova.
Reamintim că, recent, pe porțiunea de stradă calificată drept monument istoric au fost surprinse mai multe automobile parcate.
