Potrivit Ancăi Dragu, guvernatorul BNM, astăzi Banca Națională face o declarația clară și neechivocă a dorinței de a fi parte a sistemelor europene ale sistemului de plăți unice din Europa, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
De asemenea, arată angajamentul și contribuția BNM în parcursul european și reprezintă un moment important pentru economia Republicii Moldova și pentru toți participanții la circuitele economice.
Anca Dragu a adăugat că beneficiile apartenenței la SEPA este cel al costurilor. Este în avantajul tuturor participanților să existe plăți transparente, sigure și la un preț sustenabil. Cu acest sistem, o plată ar putea fi făcută într-un interval de 24 de ore și decât persoana să plătească 50 de euro per tranzacție, să achite, spre exemplu, trei euro pentru plăți în nume propriu sau companii.
„Este un pas categoric pentru consolidarea pieței unice europene, iar pentru Moldova există angajamentul că putem fi parte a pieței europene”, a adăugat Anca Dragu.
Astfel, urmează partea de evaluare și conectare la sistem. Se estimează că evaluarea va avea loc timp de un an, aici va avea loc dialogul cu Consiliului European al Plăţilor (European Payments Council – EPC) și cam jumătate de an va dura perioada de conectare.
Potrivit președintelui Asociației Băncilor din Moldova, Dorel Noroc, plățile transfrontaliere, internaționale vor ajunge la alt nivel odată cu SEPA, iar cetățenii și companiile din Moldova vor simți beneficiile integrării pe piața plăților din UE.
„Odată cu aderarea la SEPA, avantajele de care beneficiază cetățenii la plățile naționale vor fi accesibile și pentru plățile internaționale. El spune că SEPA înseamnă comoditate, rapiditate și siguranță. Crede că aderarea la SEPA oferă o bază foarte importantă de integrare economică a țării în spațiul UE și se va exclude orice tip de barieră din transferul banilor din Moldova către UE și invers”, susține el.
De asemenea, Andrei Stamatian, președintele Comitetului de conducere al unei bănci comerciale, a remarcat că a lucrat în sistemul bancar din România și a văzut SEPA în acțiune.
El a adăugat că, în contextul în care cetățenii primesc bani dinafară la costuri mari, fără a avea un cont bancar, dacă vor înțelege avantajele SEPA, cetățenii vor fi determinați să-și facă cont bancar. Astfel băncile pot crește intermedierea financiară, ceea ce este un deziderat în Republica Moldova.
De menționat că SEPA are 36 de țări membre.

2 comentarii
Pingback: Dorin Recean susține semnarea de către BNM a cererii de aderare la SEPA: Este un pas important - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Aderarea la Zona Unică de Plăți în Euro: Șeful BNM explică beneficiile - Ultimele ştiri din Moldova