Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, în urma perchezițiilor, atât în celulele de detenție, cât și în spațiile adiacente, au fost găsite zece telefoane mobile, transmite Ultimelestiri.md.
Totodată, în timpul verificării perimetrului de pază al Penitenciarului nr. 18 – Brănești, a fost depistat și ridicat un obiect de formă sferică învelit în bandă adezivă, în interiorul căruia se aflau 27 de pastile Subutex. La fel, 25 de pastile Subutex au fost depistate și la Penitenciarul nr. 6 – Soroca, acestea fiind dosite într-un ascunziș improvizat.
La Penitenciarul nr. 11 – Bălți, în rezultatul controlului de specialitate, a fost depistată şi ridicată o substanță solidă de culoare cafenie cu miros specific asemănător drogului de tip hașiș, aruncat de către o femeie venită la întrevedere cu o persoană aflată în detenție.
ANP reamintește societății despre importanța respectării normelor legale și îndeamnă spre neadmiterea cârdășiei cu persoanele deținute în acțiuni care contravin normelor de drept.
