Conform informaţiilor furnizate de Infotag, într-o apariţie pe postul de televiziune GRT, el a declarat că "de mult timp în Găgăuzia se planifică convocarea unei adunări a deputaţilor de toate nivelurile, dar aceasta este mereu amânată pentru a evita o ruptură definitivă cu Chişinăul", transmite Ultimelestiri.md.
"Poate că lucrurile se vor linişti puţin şi vom organiza adunarea pentru a discuta cum să procedăm corect. Dar vedem că Chişinăul nu face nicio schimbare", a remarcat speakerul.
Organizarea adunării este solicitată atât de politicienii radicali, cât şi de locuitorii regiunii.
"Patrioţii noştri vin direct aici şi mă acuză personal că nu doresc să convoc această adunare. Consider că este greşit pentru că, de fapt, avem probleme, nu doar noi, ci şi vecinii noştri. Nu am dori să mergem pe acest drum. Dar ei ne împing din nou către anii '90, iar apoi ne vor numi separatiste", a subliniat Constantinov.
El a reamintit că a declarat în repetate rânduri că autorităţile din Găgăuzia sunt deschise la un dialog direct cu centru "pentru a reduce tensiunile şi pentru a rezolva problemele acumulate pe cale paşnică", dar până acum nu a primit niciun răspuns.
