„Înainte de a fi cetățeni UE, noi putem deveni și mai rapid cetățeni digitali ai Uniunii Europene”, a declarat ministrul, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit ministrului, Programul Europa Digitală va aduce mai multe beneficii pentru mediul de afaceri din Republica Moldova.
„Vom putea accesa proiecte de finanțare în patru domenii cheie:
– Inteligență artificială;
– Competențe digitale avansate;
– Transformarea digitală a sectoarelor economiei și societății;
– Asigurarea conectivității.
Companiile și instituțiile noastre vor putea accesa fonduri pentru a se moderniza. Bugetul total de 7, 5 miliarde EURO este disponibil pentru toate țările membre ale programului până în anul 2027.
Îmbunătățirea infrastructurii digitale și promovarea inovației și incluziunii digitale în societate.
Accelerarea procesului de digitalizare. Mai mult sprijin pentru IMM-uri, precum și sectorul public, în îmbunătățirea modelelor de afaceri.
Suportul programului este consolidat prin acordarea, până în 2027, a unei reduceri de 95% pentru contribuțiile financiare anuale ale Moldovei”, a declarat ministrul.
