Oficialul a avut o întrevedere cu secretarul de stat Adrian Dupu, șeful Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, la București, transmite Ultimelestiri.md.
„Cu această ocazie am discutat despre continuarea sprijinului acordat unităților de învățământ din Republica Moldova, inclusiv a școlilor cu predare în limba română din stânga Nistrului”, a menționat Adrian Dupu.
De asemenea, oficialii au analizat posibilitatea ca DRRM să susțină formarea profesională a membrilor Biroului politici de reintegrare din cadrul Guvernului Republicii Moldova.
În final, viceprim-ministrul Oleg Serebrian a mulțumit Departamentului pentru sprijinul constant oferit Republicii Moldova pe toate domeniile de activitate, subliniid necesitatea continuării și intensificării suportului oferit mai ales în perspectiva aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
![]()
