În luna februarie 2022, antrenorul a plecat acasă și a intrat în rândurile Forțelor Armate ale Ucrainei, transmite Ultimelestiri.md.
Fostul antrenor al Sheriff (și soldat activ al Forțelor Armate ale Ucrainei) a explicat, într-un interviu acordat NewsMaker, de ce a acceptat să lucreze în Transnistria și dacă plănuiește să revină la echipa de la Tiraspol.
„Eu am venit la Sheriff cu gândul că este o echipă a R. Moldova, nu a Transnistriei. Dacă ei participă și joacă în campionatul R. Moldova, înseamnă că ei joacă pentru R. Moldova. Pe mine mai mult mă interesa munca în echipă. Eu știam că Sheriff era în Liga Europei, ni și în Liga Campionilor. Aveam un vis, să ajung cu echipa în grupurile Ligii Campionilor”, a explicat antrenorul.
Când a început războiul, Vernidub imediat a lăsat echipa și a revenit acasă la familie: „Am plecat pe 26 februarie, dimineața. Vama deja era închisă. Eu eram unicul care se îndrepta spre Ucraina. Grănicerii m-au întrebat unde mă duc și că înapoi eu nu mă voi mai întoarce viu”.
Cât despre revenirea în la Sheriff în calitate de antrenor, acesta a spus că nu ar reveni la ziua de azi.
„Dacă vom învinge și Moldova va deveni o țară întreagă și nu va mai fi Transnistria, atunci cu plăcere. O țară nu poate fi împărțită”, a declarat antrenorul.
