În cadrul unei emisiuni televizate, Olesea Stamate a menționat că cel mai important este ca dubiile pe care le aveau membrii Comisiei să fi fost clarificate în urma acestor audieri, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Noi.md.
„Eu cred că nu trebuie să căutăm vinovați și nevinovați în cazul acesta. Depinde cum a fost prezentată această situație. A avut loc o audiere, înțeleg că este o ingerință, înt-un fel, în viața privată a persoanei și întrebările oferite țin de detalii din viața privată, dar sunt aceleași întrebări or similare cu cele oferite judecătorilor și procurorilor în cadrul aceluiași exercițiu. Ele tot țin de viața privată. Dacă privim asta ca pe o umilire, întreg exercițiul trebuie să-l catalogăm ca atare, dar nu este cazul”, a spus Stamate.
„Din câte țin minte, Curtea Supremă de Justiție a zis clar, în decizia sa, că nu i s-a acordat posibilitate judecătorului să prezinte dovezi suplimentare, respectiv, inclusiv, audierea părinților, pentru ca ei să poată explica mai multe detalii vizavi de transferurile pe care le-au făcut, lucrând în străinătate. În acest context, Comisia, la reevaluarea candidatului, trebuie să țină cont de considerentele expuse în decizia Curții Supreme de Justiție. Presupun că Regulamentul prevede (n.r. audierea părinților). Nu cunosc, mai bine întrebați membrii Comisiei, dar eu nu cred că ei ar face ceva ce nu este prevăzut în Regulamentul lor intern. Respectiv, Comisia a purces la realizarea aspectelor care sunt invocate în decizia Curții Supreme de Justiție. Cel mai important în acest aspect, în opinia mea, dubiile pe care le are Comisia să fi fost clarificate, dintr-o parte sau alta, vizavi de judecătorul respectiv și să emită o decizie finală pe acest caz. Sper ca acest exercițiu, care l-a întreprins Comisia, să-I fi fost de folos”, a precizat Olesea Stamate.
De menționat că părinții judecătorului Ion Chirtoacă, aflați de mai mulți ani la muncă peste hotare, au fost intervievați online de către acesta, dar și de președintele Comisiei Pre-Vetting, Herman von Hebel. Mama și tatăl magistratului au răspuns la mai multe întrebări legate de transferurile bănești pe care le-au făcut pe numele fiului, cât timp au lucrat în afara Republicii Moldova.
