Comisia este condusă de ministrul Energiei, Victor Parlicov, și viceministra Economiei și Industriei din Bulgaria, Irina Shtonova, transmite Ultimelestiri.md.
Bulgaria și Moldova și-au reafirmat interesul pentru consolidarea relațiilor bilaterale, inclusiv în domeniul energiei, cu accent pe segmentul gazelor naturale, produselor petroliere și energiei electrice.
În cadrul evenimentului, țările au făcut schimb de informații cu privire la prioritățile în domeniul energetic și au discutat despre modalitățile de stimulare a colaborării între instituțiile publice și companiile din diverse sectoare.
Deși regimul comercial bilateral este parte a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), Bulgaria s-a clasat pe locul 11 printre principalii partenerii comerciali ai Republicii Moldova la nivel mondial, cu o pondere de 1,8% din volumul comerțului total.
Pentru anul 2023, valoarea comerțului exterior al Republicii Moldova cu Bulgaria a înregistrat suma de 233 de milioane de dolari, totodată în Republica Moldova activează 176 de întreprinderi cu capital bulgar, investițiile însumând 118,5 milioane de lei.
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a salutat intensificarea în ultimul timp a relațiilor bilaterale moldo-bulgare, drept dovadă fiind și agenda încărcată și diversă a reuniunii Comisiei interguvernamentale, care și-a reluat activitatea după o pauză de opt ani.
Ținând cont de implementarea obiectivelor Pactului verde european și de integrarea efectivă a pieței energetice a Republicii Moldova cu piața UE, ambele părți au convenit să examineze oportunitățile de cooperare în domeniul eficienței energetice și al surselor de energie regenerabilă, dezvoltării rețelelor electrice, modernizării și digitalizării acestora.
În acest context, părțile au comunicat și despre cooperarea dintre Agenția pentru Dezvoltarea Durabilă a Energiei (Bulgaria) și Centrul Național pentru Energie Durabilă al Republicii Moldova (CNED).
![]()
