Conform oficialului universitățile de stat vor fi finanțate nu doar în baza numărului de studenți pe care îl au, dar și în baza unor criterii de performanță, transmite Ultimelestiri.md.
,,Instituțiile care sunt mai atractive pentru absolvenții de liceu care au medii mai mari de opt, dar și cele care respectă standardele de integritate și alte criterii importante vor putea avea bugete cu până la 20 la sută mai mari. Pe de altă parte, vom evalua integritatea academică a universităților în baza unor sondaje reprezentative pe fiecare universitate pe un eșantion de circa 600 de studenți. Cele care vor avea cel mai bun scor, la fel, vor beneficia de suport adițional. Totodată, având în vedere că o prioritate pentru minister este internaționalizarea și atragerea studenților străini, au fost incluse și câteva criterii de performanță pe această dimensiune și anume: ponderea studenților străini care sunt atrași de universitate, numărul și ponderea specialităților în limba engleză care sunt oferite de universități și, nu în ultimul rând, ponderea profesorilor care dețin certificate de competență într-o limbă de circulație internațională.'', a comunicat Dan Perciun pe Facebook.
