Autor: publisher
Venezuela a interzis comercializarea şi utilizarea ţigărilor electronice, considerate "dăunătoare", conform unei hotărâri a Ministerului Sănătăţii, publicată joi în Monitorul Oficial, relatează AFP.
Vară cu iz de gunoi în casă. Este problema mai multor locatari de pe strada Ion Neculce din capitală.
Autorităţile poloneze au prezentat Comisiei Europene o estimare de cost, în valoare de un miliard de euro, pentru investiţiile necesare a fi făcute în infrastructură astfel încât Varşovia să poată majora tranzitul de cereale şi alte produse agro-alimentare ucrainene via graniţa dintre Polonia şi Ucraina, a spus o sursă europeană pentru agenţia de presă PAP.
Judocanul Denis Vieru a cucerit medalia de argint la Masters-ul din Ungaria.
Peisaj ca de iarnă în plină vară, în sudul Germaniei, unde străzile unui oraș au fost acoperite de un strat de 30 de centimetri de grindină.
Avem parte de zile de foc. Oamenii din sate se luptă cu arșița cum pot, unii dau mai des pe la fântână alții stau închiși în case. Mai greu le vine animalelor, dar și culturilor agricole care sunt grav afectate de secetă.
Ministrul apărării rus Serghei Şoigu a decorat sâmbătă militari ruşi care luptă pe frontul din Lîman, în estul Ucrainei, profitând de ocazie pentru a-i întreba câte tancuri germane Leopard au distrus, transmite EFE.
Nouă curse WizzAir au fost anulate într-o singură zi, din motive tehnice, în România. Bucureștiul a sesizat Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației.
Încă un camion plin cu paturi multifuncționale, fotolii medicale și consumabile a ajuns la Spitalul Clinic Bălți.
Un Prius a fost rupt în două bucăți după producerea unui accident cu un TIR.