Browsing: Social
Tot mai multe persoane schimbă cătuşele pe greble, mături şi lopeţi.
O delegație din România, formată din reprezentanți ai mai multor localități de peste Prut, membri ai unor ONG-uri și structuri comunitare au venit în satul Ruseștii Noi, raionul Ialoveni, pentru a ajuta autoritățile și oamenii de acolo să acceseze mai ușor fundurile puse la dispoziție de către Uniunea Europeană.
Republica Moldova trebuie să fie capabilă să-și apere teritoriul, susțin experții militari, potrivit cărora, în cei 32 de ani de la înființarea Armatei Naționale, care este marcată astăzi, autoritățile au tăiat din bugetul Apărării. Experții mai spun că în prezent țara noastră se află printre statele cu cea mai slabă armată din lume.
S-au ținut toasturi și s-au ciocnit paharele, ieri, în curtea Muzeului Național de Istorie, unde peste 30 de producători și-a expus vinurile alese.
Într-un cabinet dintr-o clădire guvernamentală din Chișinău, un portret al dictatorul sovietic Iosif Stalin tronează deasupra biroului generalului Victor Gaiciuc, fost ministru al Apărării în trei guverne ale Republicii Moldova și fost ambasador la NATO.
Ieri, la Congaz, Președinta Maia Sandu a avut o discuție foarte caldă cu peste 50 de femei de afaceri din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia.
Meteorologii anunță pentru ziua de duminică, 3 septembrie, cer noros în toată țara și maxime de până la 32°C.
Micile plăceri fac parte din natura umană, iar restricțiile pe care ni le impunem pentru a pierde kilogramele în plus vor fi încălcate mai devreme sau mai târziu. Iată cum putem mânca dulciuri și să slăbim în același timp.
Un renumit doctor din țară vine cu un sfat esențial pentru sănătate. Alexandru Vladimir Ciurea spune că cea mai bună apă pentru creierul nostru este cea alcanilă, cu un PH ridicat, care ne poate feri și de cancer.
Toamna este un anotimp al schimbării, când frunzele își schimbă culoarea și temperaturile încep să scadă. Dar ce ne rezervă astrele pentru această perioadă?