Completul de judecători care va examina apelul va fi făcut public în cel mult zece zile de la repartizarea dosarului, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvrmoldova.md.
Apelul a fost depus de Procuratura Anticorupție pe 6 mai, după ce, la 22 aprilie, Vladimir Plahotniuc a fost condamnat la 19 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară". Procurorii solicită aplicarea unei pedepse de 25 de ani de închisoare.
De asemenea, acuzatorii contestă decizia instanței de fond de a nu dispune confiscarea a 39,2 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro. Potrivit procurorilor, confiscarea specială și recuperarea prejudiciului sunt măsuri distincte, care pot fi aplicate simultan.
Potrivit probelor invocate de procurori, infracțiunile au provocat prejudicii enorme sistemului bancar și au afectat grav economia, imaginea și încrederea în instituțiile statului. Acuzarea menționează că nu există circumstanțe atenuante care să justifice o pedeapsă redusă, iar instanța nu a ținut cont suficient de personalitatea inculpatului și de riscul comiterii unor noi infracțiuni.
Prin urmare, acuzarea consideră necesară o pedeapsă mai severă și aplicarea confiscării pentru a reflecta gravitatea faptelor și pentru a preveni astfel de infracțiuni pe viitor.
Pe 22 aprilie, Vladimir Plahotniuc a fost condamnat la 19 ani de închisoare, fiind găsit vinovat de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani în dosarul „frauda bancară”. Potrivit procurorilor, acesta ar fi beneficiat de aproape 39,3 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro sustrase din trei bănci comerciale.
