Potrivit autorităților, președintele Consiliului a fost ales primarul orașului Comrat, Serghei Anastasov, iar primarul din Vulcănești, Nicolai Posmac – vicepreședinte, transmite Ultimelestiri.md.
Prezent la ședință, șeful MIDR, Andrei Spînu a declarat că în ultimii trei ani, peste 190 de milioane de lei au fost alocați pentru proiectele de dezvoltare regională și locală în raionele Comrat, Vulcănești și Ceadâr-Lunga.
„Vom continua să susținem proiectele pentru oamenii din satele și orașele din regiune”, a declarat Andrei Spînu.
De menționat că bașcanul Găgăuziei Evghenia Guțul a venit la Guvern pentru a participa la ședință, însă acesteia nu i-ar fi fost permis accesul în sală.
„Din câte cunosc, de invitații s-a ocupat Ministerul Infrastructurii. Noi înțelegem că e vorba de indicațiile directe ale domnului Spînu. Dar eu am tot dreptul, statutul meu de bașcan îmi permite să asist și să fiu președintele Consiliului pentru dezvoltare regională. De aceea, eu voi merge la consiliul la care trebuie să fiu prezentă. E posibil să nu fiu lăsată să intru, știu că nu sunt în listă”, a menționat Evghenia Guțul.
