Decizia se află pe masa cabinetului de miniștri și o hotărâre în acest sens urmează să fie votată în cadrul ședinței Guvernului de miercuri, 24 aprilie curent, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la realitatea.md.
Amintim că procesul dintre Republica Moldova și Energoalians (în unele documente apare ca Energoalians TOV, Energoaliance sau Energoalliance) a fost inițiat după ce, la finele anilor ‘90, ÎS Moldtranselectro a cumpărat energie electrică din Ucraina prin intermediul unui off-shore din Insulele Virgine Britanice, iar în urma livrărilor s-ar fi format o datorie de circa 196 de milioane de lei, lucru negat de autoritățile de la Chișinău.
Pe parcurs, valoarea datoriei a crescut și a ajuns la circa un miliard de lei, iar procesele pentru încasarea acesteia au avut loc și mai sunt pe rol în Franța, SUA, Ucraina și Republica Moldova.
Potrivit anchetelor RISE, anterior, aceeași datorie au încercat s-o încaseze în ultimii 20 de ani alte cinci companii din Insulele Virgine Britanice, Ucraina și Marea Britanie. Cel puțin trei dintre ele erau conectate la controversatul om de afaceri Veaceslav Platon.
