Astfel, Asociația Moldova Fruct alături de 12 companii membre producătoare și exportatoare au prezentat o gamă variată de fructe proaspete, precum: mere, prune și struguri, transmite Ultimelestiri.md.
„Suntem mulțumiți de rezultatele obținute la Fruit Attraction. Participarea la acest eveniment ne-a permis să ne promovăm produsele pe piața Uniunii Europene care este extrem de competitivă și să stabilim contacte cu importatori din întreaga lume. Succesele anterioare, dar și cele recent obținute, ne motivează să continuăm eforturile de promovare a fructelor moldovenești la nivel internațional”, a declarat directorul APEF Moldova Fruct, Iurie Fală.
Unul dintre cele mai importante rezultate ale participării la Fruit Attraction este stabilirea unor noi parteneriate comerciale. Din cauza deficitului de mere și a prețului majorat a merelor din Polonia, anul acesta oferă o bună oportunitate pentru merele moldovenesti să ajungă, în cantități mai mari, pe piața UE.
În cadrul expoziției, s-a înregistrat o cerere în creștere pentru merele din Moldova pentru Țările Scandinavice, Marea Britanie și altele state. De menționat că cererea vine de la rețele mari de supermarkete din UE, precum: Rewe Group, Coop Trading, Billa, Penny etc. Acest lucru implică și responsabilitate din partea producătorilor și exportatorilor autohtoni privind calitatea fructelor, cât cea a ambalajului.
Kurt Halder, importator de fructe și legume proaspete din Germania relatează că a început colaborarea cu producătorii moldoveni acum șase ani.
„Mă bucur să-i descopăr într-o continuă evoluție, la fel ca și standul țării, care pe an ce trece este tot mai creativ și mai frumos. Sunt interesat de achiziționarea prunelor moldovenești, a strugurilor și merelor, și în cadrul ediției din a acest an al expoziției am avut ocazia să salut producătorii, cu care lucrez de ceva timp, dar și să descopăr tineri ambițioși, interesați de exportul de fructe de calitate”, a declarat Kurt Halder.
Ediția din acest an a Fruit Attraction numără 2.100 de expozanți din circa 145 de țări și regiuni diferite ale lumii. Diversitatea produselor și serviciilor expuse vine în tandem cu fluxul de peste 105.000 de vizitatorilor profesioniști, în cele trei zile ale evenimentului.
