În cadrul unui interviu pentru IPN, Dorin Junghietu a menționat că întâlnirea recentă dintre Moldelectrica și MGRES a avut caracter strict tehnic, în contextul numirii noului director al Moldelectrica, Alexandru Carmanschi. Lista publicată de Moldelectrica este doar una de precalificare tehnică pentru participarea la licitațiile de balansare, însă „în condițiile actuale, MGRES nu poate participa la această licitație”, transmite Ultimelestiri.md.
Ministrul Energiei atrage atenția că MGRES poate funcționa doar pe cărbune din Donbas, imposibil de importat în actualul context geopolitic, sau pe gaz, dar cu o eficiență foarte scăzută: pentru 1 MWh de energie, centrala ar consuma 3 MWh de gaz, ceea ce ar duce la un cost mai mare decât importurile din România.
Junghietu amintește că din 1 ianuarie 2025 nu mai există schimburi comerciale de energie cu MGRES, ci doar schimburi tehnice necesare deoarece sistemele electroenergetice sunt interconectate.
„Avem doar schimburile tehnice. Sistemul electroenergetic este interconectat pe acolo, inclusiv cu o parte din sistemul electroenergetic ucrainean, dar schimburi comerciale de energie electrică nu mai există de la 1 ianuarie 2025”, a conchis Dorin Junghietu.
De menționat că anterior, întreprinderea de stat Moldelectrica a anunțat o nouă licitație pentru achiziționarea energiei electrice necesare acoperirii consumului tehnologic și pierderilor în rețeaua de transport. De această dată pentru tot anul 2026, în timp ce anterior a organizat licitaţii pentru primele trei luni ale anului viitor. Între furnizorii precalificaţi se număra şi Centrala de la Curciugan.
Totuși, la scurt timp, Î.S. „Moldelectrica” a precizat că toate achizițiile de energie se desfășoară conform legislației în vigoare și Regulilor pieței energiei electrice, aprobate prin Hotărârea ANRE nr. 283/2020.
„Procedura de achiziție se bazează pe mecanisme transparente și competitive, iar lista operatorilor precalificați reprezintă doar entitățile care îndeplinesc cerințele tehnice pentru a putea participa la licitații. Precalificarea nu garantează selectarea ca furnizor, ci confirmă că operatorii respectivi au capacitatea tehnică necesară. Pentru a participa efectiv la licitații, fiecare agent economic trebuie să dețină și licențele și contractele prevăzute de lege”, au explicat reprezentanții Moldelectrica.
