Anunțul cu privire la revizuirea prognozei de creștere a PIB-ului a fost făcut de ministra Economiei, Doina Nistor, transmite Ultimelestiri.md cu referire la newsmaker.md.
„Prognoza a fost revizuită acum — 1,3% pentru acest an. Situația din regiune nu s-a îmbunătățit. Între timp a intervenit și războiul tarifar, care rescrie lanțurile comerciale și economice globale. Suntem și aici impactați și trebuie să avem o doză de rezervă”, a explicat Nistor.
Reamintim că, în urmă cu o lună, Ministerul Economiei estima o creștere de 2% a economiei R. Moldova. Aceeași prognoză a fost confirmată de ministra Economiei, Doina Nistor, la sfârșitul lunii iunie, într-un interviu pentru Newsmaker.
