Documentul analizează diferențele dintre legislația națională și cea europeană și propune măsuri concrete pentru armonizare, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit MIDR, discuțiile au reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, ai sectorului de transport și experți, care au analizat aspecte precum accesul la profesie, siguranța rutieră, drepturile pasagerilor și controlul șoferilor.
„Scopul atelierului a fost adaptarea planului la realitățile din Republica Moldova, ținând cont de bunele practici europene. Evenimentul face parte din eforturile autorităților de a avansa în procesul de integrare europeană și de a pregăti sectorul transporturilor pentru noile standarde UE”, au comunicat reprezentanții Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
