Documentul a fost parafat în incinta FJȘC de către Dumitru Budianschi, președintele CNPF, și Victoria Bulicanu, decanul facultății. Scopul principal al Acordului este de a crea un cadru comun pentru promovarea educației financiare în rândul tinerilor și publicului larg, susținerea procesului de formare profesională în jurnalism economic și îmbunătățirea comunicării instituționale, transmite Ultimelestiri.md.
„Acest parteneriat oferă studenților oportunități valoroase de practică și învățare aplicată, formând o nouă generație de jurnaliști economici bine pregătiți”, a declarat Victoria Bulicanu.
Potrivit Acordului, vor fi organizate stagii de practică la CNPF, proiecte comune de cercetare și educație, participări reciproce la evenimente și dezvoltarea materialelor educaționale pentru spațiul academic și public.
„Consolidăm legătura dintre mediul academic și CNPF pentru a dezvolta o colaborare benefică. Implicarea studenților în soluționarea provocărilor legate de educația financiară este o oportunitate importantă pentru noi”, a conchis președintele CNPF, Dumitru Budianschi.
