Sursa citată notează că circulația a fost reluată, iar traficul se desfășoară în condiții optime de siguranță, transmite Ultimelestiri.md.
„Construit în anii ’50 ai secolului XX și având o durată de exploatare de peste 70 de ani, podul se afla într-o stare avansată de degradare, ceea ce a impus restricționarea circulației și demararea lucrărilor de reconstrucție”, informează AND.
Podul din Buțeni are o lungime totală de 26,5 metri, o deschidere și o lățime de 12 metri. Acesta dispune de două benzi de circulație, trotuare pietonale și o structură de rezistență formată din 6 grinzi din beton armat.
Pentru asigurarea unei fundații solide, în cadrul proiectului au fost bătuți 58 de piloți, iar infrastructura podului a fost complet reconstruită.
Rețelele de telecomunicații au fost reamplasate, au fost instalate parapete de siguranță cu o lungime totală de aproximativ 96 m, precum și parapete pietonale pe ambele părți, în lungime totală de 53 m. Proiectul a inclus, de asemenea, lucrări de consolidare a albiei râului Gălbenița în zona podului.
Lucrările au fost finalizate în termenul stabilit și au avut o valoare de circa 12,3 milioane de lei.
