Potrivit Executivului, noile prevederi vizează proiectele de drumuri, căi ferate, infrastructură navală și aeriană, precum și alte investiții din rețeaua TEN-T. Autoritățile susțin că măsura va contribui la conectarea mai rapidă a Republicii Moldova la infrastructura europeană de transport și la accelerarea implementării proiectelor strategice, transmite Ultimelestiri.md.
Documentul instituie un mecanism unic de coordonare pentru aceste proiecte, iar informațiile privind investițiile și stadiul procedurilor de autorizare vor fi publicate pe pagina web a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR).
Totodată, actul normativ stabilește că procedura de autorizare nu va putea depăși patru ani. În acest interval vor fi incluse elaborarea documentației tehnice și economice, obținerea terenurilor necesare, procedurile de expropriere, realizarea studiilor de specialitate, precum și obținerea avizelor și autorizațiilor necesare.
Pentru proiectele transfrontaliere, Republica Moldova va putea sincroniza calendarele de autorizare cu statele vecine și va putea crea autorități comune pentru gestionarea procedurilor. De asemenea, documentul introduce reguli clare privind desfășurarea achizițiilor publice în cadrul acestor investiții.
Potrivit Guvernului, noile măsuri urmăresc reducerea întârzierilor și a costurilor generate de procedurile administrative complexe, fără a afecta cerințele privind protecția mediului sau dreptul cetățenilor de a participa la consultările publice.
