Una dintre principalele noutăți este introducerea categoriei de „funcții greu de ocupat”, transmite Ultimelestiri.md cu referire la bani.md.
Este vorba despre posturile pentru care există puțini candidați, care rămân vacante după cel puțin două concursuri succesive sau pentru care salariul actual nu este competitiv în raport cu sectorul privat. Pentru aceste funcții se propune majorarea salariului de bază cu până la 30%.
În același timp, proiectul prevede reducerea de la 100% la 50% a suplimentului acordat angajaților care preiau atribuțiile unei funcții vacante, temporar vacante sau temporar absente. Suplimentul va putea fi acordat doar dacă instituția a inițiat procedura de ocupare a postului respectiv.
Autorii proiectului explică această schimbare prin necesitatea ocupării posturilor vacante prin recrutare, nu prin redistribuirea permanentă a sarcinilor către alți angajați.
Documentul modifică și regulile privind evaluarea performanței. Sporul de performanță va putea fi acordat doar salariaților care obțin calificativele „foarte bine” sau „excelent”. Angajații evaluați cu „excelent” vor primi un spor de 12-15% din salariul de bază, iar cei evaluați cu „foarte bine” vor beneficia de un spor de 6%.
Totodată, calificativul „excelent” va putea fi acordat pentru cel mult 15% dintre angajații unei instituții, iar calificativul „foarte bine” pentru maximum 30%.
Proiectul stabilește și limite noi pentru sporurile cu caracter specific, acordate în funcție de domeniul de activitate. Acestea nu vor putea depăși 10% din fondul anual al salariilor de bază pentru personalul din învățământ, cercetare, cultură, tineret, sport, asistență socială și pentru angajații Secretariatului Parlamentului.
Pentru angajații din domeniul apărării, securității statului și ordinii publice, pentru angajații Centrului Național Anticorupție implicați în prevenirea și combaterea corupției, ai Consiliului Concurenței, ai Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării și ai Centrului Național de Management al Crizelor, plafonul sporurilor specifice va fi de 20%.
Cele mai mari sporuri, de până la 30%, vor putea fi acordate personalului implicat în activități speciale de combatere a terorismului, angajaților CNA care investighează corupția sistemică și la nivel înalt sau se ocupă de recuperarea bunurilor infracționale, personalului medical din instituțiile medicale și de asistență socială, angajaților Serviciului Fiscal de Stat, Serviciului Vamal, Autorității Aeronautice Civile și Agenției pentru Securitate Cibernetică, precum și personalului medical din Centrul de Medicină Legală.
Totodată, fondul destinat sporului de performanță nu va putea depăși 4% din suma anuală a salariilor de bază ale instituției, iar totalul sporurilor de performanță și al celor specifice va fi limitat la 30% din fondul anual al salariilor de bază.
Schimbări sunt prevăzute și pentru premiile acordate din bani publici. Valoarea cumulată a premiilor unice primite de un angajat într-un an nu va putea depăși 10.000 de lei, iar instituțiile vor putea utiliza pentru acestea cel mult 2% din fondul anual de salarizare.
În plus, premiul anual va fi plafonat la 20% din salariul de bază al persoanei premiate.
Pentru angajații implicați în proiecte finanțate integral din surse externe nerambursabile este prevăzut un spor de până la 50% din salariul de bază, indiferent de numărul proiectelor în care aceștia participă.
Sunt prevăzute și sporuri fixe pentru titlurile științifice. Cercetătorii și profesorii universitari care dețin titlul de doctor habilitat sau profesor universitar vor beneficia de un spor lunar de 2.500 de lei, iar cei care dețin titlul de doctor sau conferențiar universitar vor primi 1.500 de lei lunar.
În privința condițiilor de muncă, angajații care lucrează în intervalul 22:00-06:00 vor beneficia de un spor de 50% din salariul de bază pe unitate de timp.
Munca suplimentară și cea prestată în zilele de sărbătoare sau de repaus va fi remunerată în cuantum dublu.
