Comunicatul instituției vine după ce ministrul Infrastructurii Vladimir Bolea a inspectat luni, 3 august, șantierul și a verificat realizarea ultimelor lucrări înainte de finalizarea proiectului, transmite Ultimelestiri.md cu referire la mold-street.com.
Potrivit MIDR, drumul modernizat va oferi condiții mai bune și mai sigure de circulație pentru peste 14.600 de locuitori din satele Delacău, Șerpeni, Speia, Telița Nouă, Telița și Bulboaca, asigurând o conexiune mai eficientă cu drumul național R2 și cu rețeaua națională de drumuri.
„Proiectul vizează reabilitarea a peste 7 kilometri de drum și include reconstrucția sistemului rutier, reabilitarea podețelor, amenajarea drumurilor laterale și a trotuarelor, precum și instalarea parapetelor de protecție, indicatoarelor și marcajelor rutiere”, precizează Ministerul.
De asemenea, au fost amenajate două stații pentru transportul public, pentru a oferi condiții mai sigure și mai confortabile călătorilor.
MIDR mai precizează că, momentan, mai sunt în curs de executare ultimele lucrări de amenajare a rigolelor, aplicarea stratului final de asfalt pe un sector rămas, instalarea unor elemente de siguranță rutieră și amenajarea taluzurilor. Totodată, este amenajată zona de racordare a drumului G109 cu breteaua ce asigură conexiunea cu drumul M5 pe direcția Chișinău,
Instituția susține că valoarea contractului este de peste 183 de milioane de lei, iar datele publice arată că licitația de acum trei ani a fost câștigată de compania Nouconst SRL, deținută de Eleonora Sîrbu.
Datele consultate de Mold-Street.com arată că potrivit condițiilor din caietul de sarcini construcția drumului este prevăzută într-o perioadă de timp de 24 luni (adică până pe 30 noiembrie 2025) „în conformitate cu SNiP 1.04.03-85 „Normele și durata în construcție”, care include perioada de pregătire de o lună și perioada de conservare a șantierului pe perioada rece a anului – 3 luni x 2 = 6 luni".
Astfel se atestă o întârziere de opt luni a finalizării lucrărilor, iar autoritățile nu dezvăluie cauzele unei astfel de tergiversări.
