Potrivit unui comunicat, în anul 2024, ANRE a efectuat un control inopinat la operator, la solicitarea unui organ competent al statului, în contextul unor investigații deja inițiate. În urma verificărilor, au fost identificate cheltuieli ineficiente în valoare de aproximativ 33 de milioane de lei, aferente perioadei 2021-2024, transmite Ultimelestiri.md.
Ca urmare a constatărilor, ANRE a decis excluderea integrală a acestor cheltuieli din tarifele reglementate, calificând măsura drept cea mai severă sancțiune pe care cadrul legal o permite autorității de reglementare. Astfel, consumatorii de gaze naturale nu vor suporta aceste costuri, iar operatorului i-au fost impuse măsuri de remediere.
ANRE precizează că nu a constatat fapte cu caracter penal, ci doar ineficiențe economice și cheltuieli nejustificate din perspectivă tarifară, motiv pentru care nu a existat temei legal pentru sesizarea organelor de urmărire penală, așa cum prevede art. 28 alin. (9) din Legea privind controlul de stat.
Instituția califică interpretările contrare drept „forțate și utilizate în scopuri politice”, care confundă mecanismele de reglementare economică cu atribuțiile organelor de anchetă penală.
Având în vedere că verificarea a fost inițiată la solicitarea unui organ al statului, ANRE anunță că a transmis integral raportul și documentele aferente către Serviciul de Informații și Securitate (SIS), în conformitate cu competențele legale ale acestei instituții.
Totodată, Agenția subliniază că nu poate comenta eventuale investigații penale, pentru a nu afecta desfășurarea acestora.
Referitor la acuzațiile de lipsă de transparență, ANRE precizează că Hotărârea Consiliului de Administrație din 19 decembrie 2024 este publică și disponibilă pe site-ul instituției, iar răspunsuri oficiale au fost oferite tuturor părților interesate.
Instituția mai menționează că eventualele contestații în instanță din partea operatorului reprezintă un drept legal și nu afectează validitatea constatărilor.
ANRE respinge ferm acuzațiile de complicitate, mușamalizare sau influență politică și susține că își desfășoară activitatea ca autoritate autonomă și apolitică, ghidată exclusiv de lege și interesul consumatorilor.
Declarațiile ANRE vin după ce expertul în energetică Sergiu Tofilat a afirmat că întreprinderea „Chișinău-Gaz” ar fi implicată într-o schemă de cheltuieli nejustificate în valoare de 33 de milioane de lei.
Potrivit acestuia, operatorul ar fi achiziționat contoare prin intermediari, fapt care ar ridica suspiciuni privind modul de procurare a echipamentelor.
Tofilat a solicitat organizarea unor audieri publice pe platforma Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe.
Ulterior, președintele interimar al Consiliului de Administrație al Moldovagaz, Vadim Ceban, a calificat drept „absurde” informațiile prezentate de expertul în energetică Sergiu Tofilat.
Vadim Ceban a menționat că, în noiembrie 2024, Sergiu Tofilat, fiind membru al Consiliului de Supraveghere al Moldovagaz, a votat pentru aprobarea bugetului consolidat al companiei și al filialelor sale.
