Oamenii de știință au creat o hartă detaliată a geologiei de sub emisfera sudică a Pământului, iar concluzia este că misteriosul nucleu al planetei noastre ar putea fi înconjurat de un ocean antic, cu munți de cinci ori mai înalți decât vârful Everest, transmite Ultimelestiri.md cu referire la protv.ro.
Noile descoperiri ar putea explica de ce miezul este mult mai fierbinte decât mantaua de deasupra lui.
Sunt multe despre care încă nu știm despre miezul planetei noastre, care se află la aproximativ 2.900 de kilometri sub picioarele noastre. Acum, un nou studiu a dezvăluit o descoperire care ar putea ajuta cercetătorii să pună cap la cap misterioasele mecanisme prin care funcționează Pământul.
Cercetările sugerează că nucleul Pământului ar putea fi încadrat într-un ocean antic care prezintă munți gigantici, de cinci ori mai mari decât Muntele Everest.
Dacă este confirmat, acest fund oceanic „reciclat” ar acționa aproape ca o „pătură” care menține căldura prinsă în interiorul nucleului, a declarat Samantha Hansen, autorul principal al studiului și profesor de științe geologice la Universitatea din Alabama.
Informațiile au fost oferite de studierea undelor seismice
Oamenii de știință au fost mult timp confuzi cu privire la granița dintre manta și miez. La aproximativ 3.200 de kilometri sub suprafața Pământului condițiile se schimbă dramatic: temperaturile cresc drastic, iar compoziția rocii se schimbă brusc, de la o masă solidă de rocă în manta, la nămol de fier lipicios în interiorul nucleului.
Pentru a înțelege mai multe despre această limită, oamenii de știință s-au uitat la undele seismice provenite de la cutremure. Pe măsură ce aceste valuri se răspândesc de la epicentrul cutremurului prin interiorul planetei noastre, ele oferă informații despre interiorul Pământului.
"Desigur, pentru majoritatea oamenilor, datele seismice nu sunt probabil atât de interesante de privit. Este o linie ondulată care variază în timp. Dar acea linie ondulată conține o cantitate uimitoare de informații", a spus Hansen pentru Insider.
Oamenii de știință au observat anterior așa-numite zone cu viteză ultra-mică (ULVZ) – zone în care undele seismice încetinesc în mod neașteptat – în apropierea graniței nucleu-manta. Dar au găsit doar pete din această structură necunoscută.
Hansen și echipa ei s-au îndreptat spre Antarctica pentru a înțelege cât de departe ar putea merge ULVZ. Au amplasat echipamente seismice la 15 stații de pe continent și au colectat date timp de trei ani.
Ei au descoperit că ULVZ era mult mai răspândit decât se credea anterior. Într-adevăr, a fost prezent „pe o porțiune semnificativă a emisferei sudice”, sugerând că acest strat acoperă întregul nucleu, a spus Hansen.
Oceanul menține căldura nucleului planetei
Stratul poate proveni din bucăți reciclate de oceanul antic. Hansen și echipa ei au folosit modelarea pentru a înțelege cum ar fi putut apărea acest strat.
Pentru ei, răspunsul a fost clar: stratul erau probabil bucăți din oceanul antic, înghițite de-a lungul secolelor de la suprafață, pe măsură ce plăcile tectonice se întindeau și se striveau împreună.
„Pe măsură ce rezultatele s-au adunat – atât din munca seismică, cât și din modelele geodinamice – a fost destul de interesant să vedem asemănările dintre ele”, a mai declarat Samantha Hansen.
„Împreună, ei prezintă un argument convingător pentru că materialele oceanice subduse sunt principala sursă de ULVZ”, a spus ea.
Datorită compoziției sale, fundul oceanului este un candidat perfect pentru acest strat, a spus Hansen. Este foarte dens, ceea ce înseamnă că este suficient de greu pentru a se scufunda prin manta. De asemenea, este probabil să devină mai rezistent la căldură, deoarece se confruntă cu o presiune intensă în adâncul Pământului.
Acest lucru ar putea explica de ce schimbările observate la granița dintre nucleu și manta sunt atât de puternice.
„Prin acest strat suplimentar care acoperă miezul, căldura nu va putea scăpa la fel de ușor”, explică Hansen.
Unii vorbesc despre un material complet necunocut care se află în miezul Pământului
Este destul de important să înțelegem cum căldura se mișcă și scapă din miez. Variațiile de temperatură ale nucleului controlează „unde avem penele de manta”, de exemplu, bazinele de lavă care creează arhipelaguri precum Hawaii. De asemenea, influențează câmpul magnetic al Pământului.
Înainte de a putea adăuga acest nou strat în cărțile de știință, vor fi necesare mai multe cercetări pentru a exclude alte explicații.
Unii au sugerat că ULVZ s-ar putea datora unui alt material, complet necunoscut, generat de reacțiile chimice unice care ar putea avea loc la granița dintre miez și manta. Alții cred că datele seismice bizare văzute la graniță se datorează unei stări specifice de topire pe care nu o înțelegem prea bine.
Totuși, dacă echipa lui Hansen are dreptate, acest lucru ar putea oferi un nou capitol în povestea formării Pământului.
„Dacă ULVZ-urile sunt asociate cu aceste materiale de subducție, ele ne-ar putea ajuta să înțelegem mai bine cum funcționează ciclul general al plăcilor tectonice și cum a evoluat planeta noastră de-a lungul timpului”, a spus Hansen.
Descoperirile au fost publicate în revista Science Advance în aprilie.
