Armata de mercenari greci a scris istorie, în cea mai mare aventură a antichității. Peste 10.000 de oameni au îndurat pericole incredibile, o natură ostilă și condiții greu de imaginat, doar pentru a se întoarce acasă la cei dragi. Aceștia au parcurs, pe jos, peste 5000 de kilometri, din zona vechiul Babilon, în inima Irakului de astăzi și până pe teritoriul Greciei de astăzi. Aventura lor a fost imortalizată de fostul lor comandant Xenophon într-o capodoperă a literaturii antice numită ”Anabasis”, transmite Ultimelestiri.md cu referire la adevarul.ro.
În inima Persiei pentru război și faimă
Această aventură are loc într-o epocă de maximă criză pentru Grecia Antică. Vechile cetăți-state, Atena și Sparta, împreună cu zeci de aliați de-o parte și de alta, și-au disputat întâietatea în lumea greacă. A fost un conflict istovitor care a durat câteva decenii și practic a slăbit puterea cetăților grecești în lumea egeană. Războiul a fost marcat de moarte, distrugere, regres economic. Atena a fost marele învins iar criza prin care trecea acest centru al culturii și civilizației antice europene, se acutiza de la un la altul. Mulți locuitori ai cetății au decis să se vândă ca mercenari oricui oferea mai mult. Erau războinici cu experiență, căliți în anii Războiului Peloponesiac și erau gata să-și folosească meșteșugul pentru a-și hrăni familiile puternic afectate de criza economică provocată de război.
Printre aceștia se afla și Xenophon, un tânăr istoric și filosof grec, discipol al lui Socrate. În anul 400 îHr, avea 30 de ani și nu era doar un intelectual atenian dar și un soldat priceput, cu mare experiență. Era foarte bun în mânuirea armelor, știa să călărească bine, să tragă cu arcul și chiar să boxeze de minune. Împreună cu un grup mare de atenieni, sătui de regimul despotic care luase locul democrației, dar și de foamete și sărăcie, Xenophon a plecat la Sardes, undeva pe coasta de Vest a Turciei de astăzi, pentru a se înrola ca mercenari. Tânărul prinț persan Cirus cel Tânăr, fiul renumitului rege persan Darius al II lea, căuta armată pentru a se răfui cu fratele său Artaxexes al II lea. Artaxexes era moștenitorul tronului și deja se înscăunase, dar Cirus încerca să-l detroneze cu forța armelor. Mercenarii greci erau la mare căutare, așa că Cirus a angajat 10.000 de eleni, adunați al Sardes.
Aceștia au format o temută unitate de elită și au plecat către vechiul Babilon, alături de Cirus. Grecii erau conduși de veteran spartan numit Clearchus, un soldat de 50 de ani, rodat în toate bătăliile Războiului Peloponesiac. Armata de mercenari era formată din hopliți greu înarmați, cu scuturi uriașe numite hoplon, lănci lungi și temutele machaira, niște spade late și curbate. Erau protejați de platoșe de bronz, coifuri cu obrăzare, apărători nazale și panaș, dar și de cnemide pentru zona tibiilor. Luptau în formație strânsă și erau extrem de eficienți. Ca forță de suport aveau arcași și peltestas, adică luptători cu praștia, deasemenea foarte eficienți. Toți cei 10.000 de greci credeau că Cirus va învinge iar ei vor dobândi faimă și mai ales bani. Credeau că se vor întoarce cu pradă suficientă pentru a trăi liniștiți și a scăpa de sărăcia în care se cufundaseră cetățile grecești, răvășite de război.
Un rege tânăr și imprudent înseamnă speranțe spulberate
În dimineața zilei de 3 septembrie, armata lui Cirus cel Tânăr, inclusiv cei 10.000 de mercenari greci au ajuns în apropierea satului Cunaxa, nu departe de Babilon. Un mesager l-a informat pe tânărul prinț că armata regelui Artaxerxe se apropie. Cirus și-a orânduit armata cu el și cavalaria sa de elită în centru, pe flancul stâng Arianeus cu trupe persoane și pe flancul drept, mercenarii grecii sub comanda lui Clearchus. Lupta a început iar mercenarii greci și-au făcut treaba exemplar. Grupați în temuta falangă, secondați de o ploaie de săgeți și pietre din partea trupelor auxiliare, mercenarii greci au reușit să rupă flancul stâng al inamicului.
Au plecat în urmărirea fugarilor și mai apoi urmau să prindă ca într-un clește armata lui Artaxerxe. Cirus cel Tânăr, un prinț de numai 25 de ani a dat dovadă de o imprudență fatală. Văzând că victoria este aproape s-a repezit asupra fratelui său, pentru a-i da lovitura de grație. Artarxerxe era rănit deja iar Cirus se pregătea să-i dea lovitura fatală. În acel moment o suliță aruncată din apropiere i-a provocat o rană serioasă sub ochi, făcându-l să cadă de pe cal. În acel moment, Cirus a fost efectiv atacat din toate părțile, răpus și decapitat. Capul i-a fost pus într-un par și arătat pe câmpul de luptă. Panicați, perșii lui Arienus, din flancul stâng au dat înapoi și au rupt rândurile. Totul s-a transformat într-un măcel. Singurii care au reușit să-și facă bine treaba în aceea bătălie au fost mecrcenarii greci.
Pe câmpul de luptă zăceau peste 15.000 de morți iar mercenarii greci așteptau în poziție de luptă să li se decidă soarta. Artaxerxe le-a transmis că vor fi liberi să plece dacă predau armele. Evident toți și-au dat seama că era o înșelăciune. Lucru dovedit și de faptul că toți cei 300 de greci care s-au predat lui Artaxerxe pentru a scăpa cu viață au fost uciși. Clearhus, comandantul spartan a negociat cu Artaxerxe, prin intermediul satrapului( n.r. guvernator de provincie) Tissaphernes. Grecii își doreau doar să se întoarcă acasă. Arianeus i-a sfătuit să nu se oprească nici măcar în timpul negocierilor și să meargă drept către Ionia, dar pe un alt traseu decât pe cel care veniseră împreună cu armata lui Cirus cel Tânăr de la Sardes. Începea o aventură unică în istorie.
Inamici la tot pasul și un lider providențial
În timp ce trupa de 10.000 de mercenari greci se retrăgea în pas alert dincolo de Tigru și Eufrat, erau urmăriți îndeaproape de trupele persane. Artaxerxe nu risca un atac direct, fiindcă știa că va avea pierderi uriașe. Hopliții greci erau printre cei mai buni soldați ai vremii, iar în rândul celor 10.000 era elita lor. La un moment dat, prin intermediul satrapului Tissaphernes s-a trecut la negocieri. Grecii au fost păcăliți că vor putea pleca liniștiți acasă dacă se obligă să nu jefuiască sau să atace așezările aflate în cale. La negocieri au plecat comandanții și aproximativ 20 de soldați. Toți au fost prinși și uciși de perși. Rămași fără comandanți mercenarii greci erau complet deznădăjduiți. Atunci, Xenphon, istoricul și filosoful își asumă comanda.
Ridică moralul oamenilor și pleacă în pas alert către Armenia. Armata persană îi urmărea îndeaproape. A fost o aventură incredibilă. Au străbătut râuri, au luptat cu triburi ostile, au făcut față foametei și setei. Xenophon a reușit să i-a cele mai bune decizii și să le ridice constant moralul. Au renunțat inclusiv la bagaje pentru a se deplasa mai repede. Cel mai greu a fost pe teritoriul de astăzi din nordul Irakului. Au fost atacați constant de războinicii carduchian, înaintașii kurzilor de astăzi. Erau hărțuiți în permanență. În plus, au fost atacați de armata persană, în zona Armeniei de astăzi.
Un comandant numit Mithridates i-a atacat cu o puternică armată mai ales de arcași și călăreți. Falanga grecească a rezistat cu succes iar prăștierii din Rhodos au făcut ravagii devenind și mai faimoși în lumea antică. După ce au reușit să scape de perși, mercenarii greci au fost nevoiți să străbată lanțurile muntoase. Umblau înveliți în orice bucată de material pe care o puteau găsi pentru a nu mur înghețați. Oamenii sufereau de foamete și efectiv cădeau din picioare. Cei care încă în stare își cărau camarazii. Alții se rugau de Xenophon să-i ucidă decât să mai îndure.
Tallasa, Tallasa
În cele din urmă au reușit să ajungă la un oraș din Asia Mică numit Gymnias. Aici au reușit să scape de moartea prin înfometare. Au făcut rost de provizii. Era însă cursă constantă. Urmăriți și hărțuiți de perși, în permanență nevoiți să lupte pentru supraviețuire, grecii păreau că nu vor mai ajunge niciodată acasă. La un moment dat au fost înconjurați de perși, dar Xenophon a găsit o cale periculoasă dar salvatoare printr-o strâmtoare îngustă. Cu alte ocazii au fost atacați de populații ostile din zonă. În cele din urmă, grecii au ajuns pe țărmurile Mării Negre. Când au văzut marea, grecii au izbucnit în urale și în lacrimi. Strigau ”Thalassa, Thalassa”, adică ”marea, marea„. Știau că sunt aproape salvați. În cele din urmă au reușit să ajungă la colonia gracă Trapezus. Aici au fost primiți ca niște eroi. Au primit mâncare și au fost trimiși acasă cu corăbiile. Călătăria lor de 5000 de kilometri a durat cinci luni. Timp în care au îndurat iadul. Xenophon a scris despre această călătorie în celebra sa carte Anabasis.
