Potrivit Ministerului Afacerilor Externe din Azerbaidjan, atacurile au avut loc în timpul nopții și au vizat două nave de marfă străine, transmite Ultimelestiri.md cu referire la news.ro.
„În urma acestui atac, cinci dintre cetăţenii noştri au fost ucişi şi alţi trei răniţi”, a transmis instituția.
Autoritățile azere au precizat că la bordul navelor se aflau 25 de cetățeni azeri. Navele nu aparțin statului azer. Persoanele rănite au fost transportate la un spital din Ieisk, Rusia.
Rusia susține că atacul ar fi fost efectuat de Ucraina. Viceministrul rus de Externe, Mihail Galuzin, a afirmat că Kievul, care a mai vizat anterior nave în Marea Neagră și în Marea Mediterană, s-ar afla la originea atacului.
Robert Brovdi, cunoscut sub numele de „Madiar”, comandantul forțelor de sisteme fără pilot ale armatei ucrainene, a anunțat pe Telegram că, în cursul nopții, au fost lovite „cinci nave care se aflau ilegal în porturile Mariupol și Berdiansk”, orașe ucrainene ocupate de Rusia.
Acesta nu a precizat însă dacă este vorba despre aceleași nave la bordul cărora au fost uciși cetățenii azeri.
Atacurile rusești și ucrainene asupra porturilor și navelor civile s-au intensificat începând de anul trecut.
