Au trecut două secole de la momentul în care o parte a elitelor ruse – ofițeri, aristocrați și intelectuali – a încercat pentru prima dată să pună capăt autocrației în imperiul țarist. Este vorba despre revolta decembriștilor din 1825, episod pe care Kremlinul de astăzi preferă să îl treacă sub tăcere, transmite Ultimelestiri.md cu referire la realitatea.net.
Exact cum s-a întâmplat și la centenarul Revoluției Bolșevice, Vladimir Putin, format în logica conspirației și a controlului total, evită orice comemorare care ar putea oferi o platformă simbolică pentru nemulțumirile provocate de războiul din Ucraina.
În timp ce în societate și în interiorul elitelor se acumulează frustrare și oboseală față de conflictul prelungit, puterea de la Moscova se teme ca aceste tensiuni să nu se coaguleze într-o nouă mișcare de contestare, fie ea spontană sau organizată.
În timp ce în societate și în interiorul elitelor se acumulează frustrare și oboseală față de conflictul prelungit, puterea de la Moscova se teme ca aceste tensiuni să nu se coaguleze într-o nouă mișcare de contestare, fie ea spontană sau organizată.
Lecția oficială: statul nu are voie să fie „slab”
Konstantin Ciuicenko, ministrul justiției, a sintetizat viziunea Kremlinului într‑o frază limpede: principala învățătură a acelei revolte ar fi că statul rus nu-și poate permite niciun moment de slăbiciune și că un stat are valoare doar atât timp cât poate să se apere.
Această interpretare face parte din linia oficială: tot ce sugerează reformă, liberalizare, slăbirea centrului de putere sau contestarea liderului este prezentat drept risc existențial pentru Rusia. În această cheie, revolta decembriștilor nu este un episod de emancipare, ci un avertisment despre ce se întâmplă atunci când structura autoritară este pusă în discuție.
Revolta din 1825: ofițeri, idei liberale și o oportunitate istorică ratată
Revolta decembriștilor a izbucnit după moartea țarului Alexandru I, în decembrie 1825. O parte a corpului ofițeresc, provenind din rândurile aristocrației și ale intelectualității, a încercat să profite de momentul de tranziție la tron pentru a impulsiona o schimbare politică inspirată de ideile liberale care circulau în Statele Unite și în Europa Occidentală.
Exemplele nu lipseau: una dintre sursele de inspirație a fost și revolta din 1820 a generalului spaniol Rafael del Riego, care se ridicase împotriva absolutismului. În Rusia, decembriștii visau la limitarea puterii țarului, la introducerea unei ordini constituționale și la modernizarea statului.
Atmosfera ideologică a epocii se regăsește în versurile poetului Aleksandr Odoevski, care înaintea reprimării scria despre scântei ce pot aprinde flăcări, despre lanțuri transformate în săbii și despre „focul libertății” care urma să fie reaprins împotriva monarhiei. Acele speranțe aveau să fie însă zdrobite rapid.
Elita de azi știe că războiul e o greșeală, dar nu poate mișca nimic
Multe dintre analizele recente arată că o parte a elitelor ruse – de la tehnocrați la oameni de afaceri – înțelege faptul că decizia lui Putin de a lansa „operațiunea militară specială” în Ucraina a fost o eroare majoră. Tot mai mulți experți consideră că războiul, în formula actuală, nu mai poate fi câștigat în sensul unei victorii clare.
Cu toate acestea, aceleași elite sunt, în practică, imobilizate. Sistemul construit de Putin nu le oferă spațiu real pentru dezbatere sau opoziție internă. Orice tentativă de a schimba cursul politic este blocată de structurile de securitate și de un aparat birocratic complet subordonat centrului. Comparativ cu decembriștii de acum două secole, care măcar au încercat să organizeze o revoltă, elita actuală pare constrânsă să supraviețuiască în interiorul regulilor impuse de Kremlin,scriu jurnaliștii spanioli.
De la eroi revoluționari la „agenți străini”
Uniunea Sovietică a transformat decembriștii în figuri aproape mitologice, prezentându-i ca primii premergători ai revoluției care avea să dărâme definitiv vechiul regim. Manualele și propaganda îi ridicau la rang de simboluri ale luptei împotriva autocrației.
Astăzi, logica este inversată. Interpretarea oficială îi apropie pe decembriști de categoria „agenților străini”, etichetă folosită în prezent împotriva ONG-urilor independente, jurnaliștilor incomozi și activiștilor critici. Ciuicenko afirmă că rebelii de acum 200 de ani nu erau doar oameni influențați de ideile occidentale, ci instrumente prin care puteri externe ar fi încercat să destabilizeze Rusia din interior.
Această comparație nu e întâmplătoare: în narațiunea Kremlinului, orice mișcare care pune sub semnul întrebării ordinea politică este suspectă de legături externe și este prezentată ca o amenințare directă la adresa statului.
Navalnîi, „decembristul” incomod pentru Kremlin
Din perspectiva puterii, un „decembrist” modern este Aleksei Navalnîi. Liderul opoziției, devenit principalul simbol al contestării regimului Putin, a murit într-o colonie penitenciară din Arctica, potrivit susținătorilor săi, în urma unui tratament criminal din partea autorităților.
Deși Navalnîi nu a avut legături cu elitele tradiționale în sens clasic, profilul său – critic radical al corupției, promotor al unui alt model de conducere, susținut de o parte a societății urbane – îl plasează exact în categoria pe care Kremlinul o consideră periculoasă. În ochii puterii, ideile sale erau „străine” de interesele reale ale poporului rus, iar eliminarea lui fizică a transmis un mesaj dur: orice lider de opoziție care depășește o anumită linie roșie nu mai are loc în sistem.
Ce voiau, de fapt, decembriștii și ce a pierdut Rusia
Dacă privim programul decembriștilor, contrastul cu narațiunea actuală e evident. Susținuți inclusiv de figuri precum Aleksandr Pușkin, aceștia pledau pentru abolirea iobăgiei, introducerea unei ordini constituționale, eliminarea privilegiilor de clasă și recuperarea decalajului economic și tehnologic față de restul Europei.
Mulți istorici susțin că, dacă revolta ar fi reușit, Rusia ar fi putut intra într-un proces de reformă mai rapidă și mai puțin violentă. Reprimarea brutală a dus, însă, la întărirea izolării imperiului, la radicalizarea disidenței și la amânarea oricărei schimbări reale.
Consecințele s-au întins pe decenii: iobăgia a fost abolită abia în 1861, primul parlament rus (Duma) a apărut în 1905, iar regimul autocrat a rezistat până în 1917. În acest interval, au avut loc atentate, inclusiv asasinarea țarului Alexandru al II‑lea, și o acumulare constantă de frustrare socială.
Umbra lui Prigojin: revolta Wagner care nu poate fi uitată
În acest context istoric, episodul Evgheni Prigojin rămâne o rană deschisă pentru regim. Revolta sa armată din iunie 2023, în fruntea mercenarilor Wagner, a arătat că e posibilă o contestare directă a autorității centrale din interiorul aparatului militar. Chiar dacă marșul asupra Moscovei s-a oprit, imaginile cu trupele Wagner înaintând spre capitală au lovit în imaginea de invincibilitate a lui Putin.
Prigojin a murit trei luni mai târziu, într-un accident de avion a cărui versiune oficială este respinsă de susținătorii săi, care îl acuză pe președintele rus de orchestrarea eliminării. Indiferent de adevărul factual, percepția publică a fixat ideea că sfidarea autorității supreme se plătește scump.
În declarațiile sale, Ciuicenko a mers până la a sugera, prin comparație istorică, că monarhia de atunci ar fi fost „prea blândă” cu decembriștii. Doar cinci dintre ei au fost executați prin spânzurare, restul fiind trimiși în Siberia. Pentru noua putere, aceasta este dovada unei slăbiciuni pe care actualul regim nu și-o mai permite.
Elita rusă, decuplată de la putere
Scriitoarea și analista Aleksandra Prokopenko, autoarea volumului „Complici”, descrie o elită rusă dezarmată politic: înalți funcționari, oligarhi, intelectuali – toți au pierdut treptat capacitatea de a influența direcția țării. Singura încercare serioasă de reformă internă recentă ar fi fost cea inițiată de Dmitri Kozak, care a propus o schimbare de arhitectură politică înainte de a fi înlăturat din poziția de adjunct al Administrației Prezidențiale.
Putin a ajustat sistemul astfel încât orice potențial pol de putere să fie neutralizat. Guvernatorii au fost transformați în simpli executanți ai deciziilor de la centru. Oligarhilor li s-a permis să acumuleze averi uriașe în urma privatizărilor, cu condiția să rămână departe de politică. Iar Serviciul Federal de Securitate a primit un rol decisiv în controlul numirilor și în supravegherea întregii elite.
Cei care au încălcat pactul tacit au fost loviți exemplar: Prigojin, magnatul Mihail Hodorkovski, opozanți precum Navalnîi sau Boris Nemțov, ori oficiali de rang înalt precum fostul ministru al economiei, Aleksei Uliukaiev, au plătit scump orice tentativă de a ieși din linie.
„Noile elite” și dependența de stat
Specialiștii consideră că doar un nucleu ideologic dur mai susține ideea continuării războiului până la o victorie totală. Restul elitelor sunt mai preocupate de accesul la resurse decât de influență politică reală. Totuși, nimeni nu are curajul sau instrumentele pentru a opri conflictul.
Kremlinul știe că, în eventualitatea unei perioade postbelice complicate, trebuie să se sprijine pe un segment social loial și ușor de controlat. De aceea, Putin vorbește tot mai des despre veteranii de pe front, muncitorii din industria de armament și familiile acestora drept „noile elite” ale Rusiei.
În discursurile sale, liderul de la Kremlin spune că nu îi este teamă să lase viitorul țării în mâinile acestor oameni. Ei depind masiv de statul paternalist: primesc beneficii, statut, acces la educație pentru copii în universitățile de top din țară. În schimb, sunt dispuși să apere regimul în fața oricărei amenințări, reale sau fabricate, inclusiv împotriva unei presupuse „coloane a cincea”.
Speranța importată din exterior
Elitele care nu se regăsesc în noua arhitectură de putere nu mai cred că pot genera schimbare din interiorul sistemului. În lipsa spațiului de manevră, unele priviri sunt îndreptate spre exterior. Ideea este că doar presiunea externă, negocierile internaționale sau schimbările de la Washington și Bruxelles ar putea modifica dinamica din Rusia.
În acest context, o parte a acestor cercuri își leagă speranțele de evoluțiile din politica americană și de planurile de „pace” pentru Ucraina ale unor lideri precum Donald Trump. Pentru ei, soluția nu mai vine de la un nou decembrist, ci de la o intervenție sau o mediere impusă din afara granițelor.
