Regele Charles al III-lea îl va primi pe liderul american cu un program fastuos, ce va include o procesiune cu caleașca regală, un banchet de stat, un survol al aviației militare și o salvă de tunuri, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Vizita a fost anunțată în februarie, când premierul britanic Keir Starmer i-a înmânat lui Donald Trump, la Casa Albă, o scrisoare oficială din partea regelui, invitându-l pentru a doua oară în Marea Britanie. Trump a salutat gestul cu entuziasm, declarând că este o onoare să-l întâlnească pe monarh și să viziteze țara.
Prin intermediul vizitei, Londra speră să consolideze cooperarea în domeniul apărării și securității, precum și să mențină avantajele comerciale deja obținute, inclusiv un acord de tarife favorabil.
Prima vizită de stat a lui Donald Trump la Londra a avut loc în 2019, în timpul primului său mandat prezidențial. Atunci, liderul american a fost întâmpinat de Regina Elisabeta a II-a.
