Istoricii estimează că până la 200 de nave germane din Flota Mării Negre au fost scufundate intenționat în septembrie 1944, în Defileul Dunării, lângă Prahovo, în timp ce trupele naziste se retrăgeau din calea ofensivei Armatei Roșii. Epavele au rămas pe fundul fluviului timp de peste opt decenii, însă nivelul extrem de scăzut al apei le face acum din nou vizibile, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Potrivit specialiștilor, multe dintre nave conțin încă muniții și alte materiale explozive, ceea ce transformă epavele într-un potențial pericol pentru navigație și pentru eventualele operațiuni de recuperare. În perioadele de secetă severă, acestea reduc și lățimea șenalului navigabil, îngreunând traficul pe unul dintre cele mai importante coridoare fluviale din Europa.
Scăderea dramatică a debitului Dunării este una dintre consecințele secetei prelungite și ale temperaturilor extreme care afectează mare parte din continent. Fenomenul a redus semnificativ nivelul apei pe mai multe sectoare ale fluviului, afectând transportul, agricultura și alimentarea cu apă în unele regiuni și ducând la oprirea unor reactoare nucleare sau a unor întregi centrale atomoelectrice de pe cursul Dunării.
