„Am primit răspunsul pe care Hamas l-a dat Qatarului și Egiptului și suntem pe punctul de a-l examina”, a declarat jurnaliștilor un purtător de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, care a refuzat să ofere detalii cu privire la conținutul răspunsului mișcării islamiste palestiniene, transmite Ultimelestiri.md cu referire la digi24.ro.
Marți seară, Qatarul și Egiptul, cele două țări mediatoare alături de Statele Unite, au anunțat că au primit un răspuns din partea mișcărilor palestiniene Hamas și Jihad Islamic la cadrul propus.
„Nu voi oferi niciun context sau detalii despre răspunsul care tocmai a venit și pe care echipa noastră îl evaluează în prezent, ca prietenii noștri din Qatar și Egipt”, a spus Kirby.
Mișcările militante au precizat că au trimis răspunsul lor la propunerea americană de acord de încetare a focului către mediatorii din Qatar și Egipt.
Răspunsul Hamas a inclus un nou calendar menit să realizeze o încetare permanentă a focului și o retragere a trupelor israeliene din Gaza, inclusiv de la punctul de trecere a frontierei Rafah, a declarat un oficial familiarizat cu discuțiile.
Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a votat luni propunerea prezentată de președintele Joe Biden pentru o încetare a focului între Israel și Hamas în Fâșia Gaza și a cerut militanților palestinieni să accepte acordul care vizează încheierea războiului.
Hamas a salutat adoptarea rezoluției întocmite de SUA și a transmis într-o declarație că este gata să coopereze cu mediatorii pentru implementarea principiilor planului „care sunt în concordanță cu cerințele poporului nostru și ale rezistenței”.
Rusia s-a abținut de la votul ONU, în timp ce restul de 14 membri ai Consiliului de Securitate au votat în favoarea rezoluției care sprijină un plan de încetare a focului în trei faze, prezentat de Biden la 31 mai, pe care el a descris-o drept o inițiativă israeliană.
„Astăzi am votat pentru pace”, a spus ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, în fața consiliului după vot. Rezoluția salută noua propunere de încetare a focului, afirmă că Israelul a acceptat-o, solicită Hamas să fie de acord cu aceasta și „îndeamnă ambele părți să-și pună în aplicare pe deplin termenii, fără întârziere și fără condiție”.
