Austin (70 de ani) a fost internat duminică la Centrul medical militar Walter Reed Military pentru o urgenţă la vezica urinară. Austin urma să participe joi la o reuniune a miniştrilor apărării din NATO şi, separat miercuri, la o întâlnire a grupului de contact pentru Ucraina, transmite Ultimelestiri.md cu referire la adevarul.ro.
Oficialul american, vorbind sub rezerva anonimatului, a spus că această din urmă întâlnire va avea loc în format virtual. Deocamdată nu se ştie cât timp va rămâne Austin în spital, însă şeful Pentagonului şi-a transferat atribuţiile către adjuncta sa, Kathleen Hicks.
În ultima zi a lunii, Lloyd Austin este convocat să depună mărturie în faţa Congresului în legătură cu faptul că a ţinut iniţial secrete chiar şi faţă de preşedintele Joe Biden spitalizările anterioare din decembrie şi ianuarie, ceea ce a declanşat un scandal politic şi i-a făcut pe republicani să-l acuze de neglijarea îndatoririlor.
„A fost o greşeală"
Pentagonul anunţase, cu câteva ore mai devreme, că Austin „a mers la spital cu sistemele de comunicaţii clasificate şi neclasificate necesare" pentru a-şi îndeplini atribuţiile.
Pe 1 februarie, în cadrul unei conferinţe de presă, secretarul Apărării şi-a cerut scuze pentru că a ţinut secret că suferă de cancer, problemă care a stârnit o enormă controversă în ţară.
Pentru că în plin an electoral şi în timp ce Statele Unite, cea mai mare putere militară a lumii, urmăresc îndeaproape două conflicte majore în Ucraina şi Fâşia Gaza, Austin a fost operat şi internat de două ori în decembrie şi ianuarie fără ca preşedintele Joe Biden să ştie ceva despre asta.
„A fost o greşeală", a recunoscut ministrul în cadrul acestui briefing de presă, precizând că recuperarea sa „va dura ceva timp".
Lloyd Austin a spus că a cerut scuze „direct" preşedintelui Biden şi că acesta din urmă a răspuns „înţelegător".
Vestea a provocat stupoare chiar şi în tabăra democrată şi a suscitat apeluri din partea republicanilor la demisia lui Lloyd Austin.
Acum, ministerul său a comunicat cu promptitudine despre noua sa internare: presa a fost anunţată la aproximativ două ore după plecarea sa la spitalul Walter Reed.