Un nou studiu, publicat în revista Global Biogeochemical Cycles, vine însă cu o explicație surprinzătoare: acea lumină misterioasă este produsă de combinația dintre două tipuri de plancton – coccolitoforii și diatomeele – care se luptă pentru supraviețuire chiar în apele reci unde oamenii de știință nu credeau că pot exista, transmite Ultimelestiri.md cu referire la playtech.ro.
Ce au descoperit cercetătorii pe teren
Echipa condusă de Barney Balch, cercetător la Bigelow Laboratory for Ocean Sciences, a decis să treacă dincolo de imaginile satelitare și să verifice direct ce se întâmplă în ocean. La bordul unei nave de cercetare, oamenii de știință au colectat date de la diferite adâncimi, obținând o imagine mult mai detaliată a compoziției apei.
„Sateliții văd doar primii câțiva metri de la suprafața oceanului, dar noi am putut face măsurători multiple, la diverse adâncimi”, a explicat Balch. Spre surprinderea lor, au descoperit coccolitofori în apele înghețate din sudul așa-numitei „centuri de calcit” – o zonă bogată în carbonat de calciu, unde aceste organisme sunt abundente. Deși concentrația lor era mai mică decât în regiunile mai calde, simpla lor prezență a schimbat complet modul în care era înțeles fenomenul.
Mai mult, cercetătorii au observat că nu doar coccolitoforii sunt responsabili pentru reflexia luminoasă, ci și diatomeele, un alt tip de plancton. Straturile exterioare lucioase ale acestora împrăștie lumina într-un mod similar, contribuind la pata turcoaz care se vede din spațiu.
O bătălie invizibilă în adâncuri
Studiul a mai arătat și că cele două tipuri de plancton – coccolitoforii și diatomeele – se află într-o permanentă competiție. Coccolitoforii își construiesc cochilii de calcit și acționează ca un „rezervor de carbon”, fiind esențiali pentru reducerea dioxidului de carbon din atmosferă. Diatomeele, în schimb, transformă carbonul organic în energie, devenind o sursă crucială de hrană pentru viața marină.
Până acum, granița dintre „centura de calcit” și regiunea misterioasă din sud era considerată un fel de zonă neutră între aceste două „facțiuni”. Descoperirile recente arată că lucrurile sunt mai complexe: coccolitoforii, chiar și în concentrații moderate, pot supraviețui mult mai la sud decât se credea. În același timp, diatomeele își fac simțită prezența prin reflexiile puternice ale cochiliilor lor, explicând intensitatea luminoasă surprinsă de sateliți.
Această interacțiune dintre cele două tipuri de microorganisme oferă o nouă perspectivă asupra ciclurilor de carbon din oceane și asupra rolului lor în reglarea climei globale.
Implicații pentru înțelegerea schimbărilor climatice
Coccolitoforii sunt considerați un element-cheie în echilibrul climatic al planetei, deoarece absorb cantități uriașe de dioxid de carbon și îl fixează în cochiliile lor de calcit. Descoperirea că aceștia trăiesc și în regiuni mai reci extinde harta zonelor unde oceanele pot funcționa ca „puțuri de carbon”.
„Ne lărgim viziunea asupra locurilor unde trăiesc coccolitoforii și începem, în sfârșit, să înțelegem tiparele observate în imaginile satelitare dintr-o zonă a oceanului unde ajungem foarte rar”, a spus Balch. „Nu există nimic care să înlocuiască măsurătorile directe, prin mai multe metode, pentru a spune o poveste completă.”
Aceste rezultate pot ajuta cercetătorii să creeze modele mai precise privind modul în care oceanele contribuie la reglarea climei și la absorbția gazelor cu efect de seră. În contextul schimbărilor climatice accelerate, înțelegerea acestor procese microscopice devine vitală pentru previziunile pe termen lung.
Pata turcoaz din Oceanul Antarctic, considerată timp de ani un mister al sateliților, s-a dovedit a fi semnul unei lupte invizibile între microorganisme marine. Dincolo de frumusețea fenomenului, descoperirea aduce date esențiale despre modul în care oceanele contribuie la echilibrul planetei. Iar în această competiție dintre plancton, omenirea primește o lecție clară: chiar și cele mai mici organisme au un rol uriaș în menținerea vieții pe Pământ.
