La Fundata, în județul Brașov, a nins cu fulgi mari, așa că stratul a ajuns la 20 de centimetri într-o jumătate de oră, transmite Ultimelestiri.md cu referire la stirileprotv.ro.
Pe soții Solovăstru, ninsoarea i-a prins plecați la oraș. Când s-au întors la Fundata, drumul era troienit.
Șoselele s-au albit, iar drumarii au scos utilajele să împrăștie material antiderapant.
„Când am plecat la Brașov era soare, frumos, am plecat ca de vară. Când am venit, ningea ca-n povești, frumos, fulgi mari și se vede zăpada cât s-a așternut”, a spus o localnică.
„Ne-am pregătit să stăm la terasă, la soare, ieri am servit cafeaua aici, la terasă, și astăzi a început să ningă foarte, foarte tare”, a zis un localnic.
Din fericire, în zonă pomii n-au apucat să înflorească, așa că gospodarii speră să nu aibă pagube în grădini și livezi.
A nins cu fulgi mari și la Bușteni, iar temperaturile au coborât la minus 2 grade Celsius.
