„În urma unui proces complex de negocieri, 248 de militari ruşi au fost repatriaţi de pe teritoriul controlat de regimul de la Kiev”, a declarat ministerul rus într-un comunicat pe Telegram, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la agerpres.ro.
Ministerul Apărării a precizat că negocierile au fost mediate de Emiratele Arabe Unite, relatează Reuters.
Preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski a anunţat la rândul său că peste 200 de prizonieri ucraineni au revenit în ţară din Rusia.
Cele două ţări au fost implicate în mai multe schimburi de prizonieri pe parcursul celor 22 de luni de război.
