„Nu mă voi răzgândi. Indemnizația prin intermediul programul „800+” trebuie să fie disponibilă doar ucrainenilor care lucrează”, a declarat liderul polonez, Karol Nawrocki, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Recent, deputații partidului Legii și Justiției (PiS) au propus ca plata indemnizației pentru ucraineni prin programul „800+” să fie condiționată de angajarea lor sau de conducerea unei afaceri în Polonia. Printre propuneri a fost și înăsprirea cerințelor de eligibilitate pentru acordarea cetățeniei poloneze.
Amendamentul, care nu a fost semnat de președinte, prevedea prelungirea protecției refugiaților până la 4 martie 2026 și fixa condițiile de primire a indemnizației, prin programul „800+”, astfel încât aceasta să fie plătită și copiilor care au absolvit școala medie înainte de a împlini vârsta de 18 ani și au fost înmatriculați la universitate sau participă la cursuri de calificare profesională.
Liderul polonez a întors Parlamentului amendamentul, pentru lucrări suplimentare, care vor dura două săptămâni.
Programul „800+” este o inițiativă socială din Polonia, ce garantează o plată lunară în valoare de 800 de zloți pentru fiecare refugiat ucrainean de până la 18 ani.
