„Exercițiile se desfășoară pe 41 de terenuri de antrenament, cu participarea a 100.000 de militari. Aproximativ 10.000 de sisteme de armament și echipamente militare vor fi și sunt utilizate”, a declarat Vladimir Putin marți, în ultima zi a exercițiilor, potrivit declarațiilor transmise la televiziunea rusă, transmite Ultimelestiri.md cu referire la stirileprotv.ro.
Anterioarele exerciții Zapad (Vest, în rusă – n.r.) au avut loc cu câteva luni înainte de începerea războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina și au implicat în total aproximativ 200 000 de soldați.
Vladimir Putin, pe teren
Lucru rar, Vladimir Putin a apărut marți pe terenul de antrenament din Moulino, în regiunea rusă Nijni Novgorod. Îmbrăcat în uniformă militară, el a venit însoțit de ministrul apărării, Andrei Belousov, și de membri ai Statului Major.
Potrivit lui Putin, scopul acestor manevre este de a „pune în aplicare toate elementele necesare pentru apărarea necondiționată a suveranității, integrității teritoriale și protecției împotriva oricărei agresiuni” a uniunii dintre Rusia și Belarus.
O parte din aceste exerciții s-au desfășurat în Belarus, țară vecină cu UE, sub privirile îngrijorate ale vecinilor săi, precum Polonia și țările baltice, care au luat măsuri de securitate. Exercițiile au loc în contextul în care Rusia a desfășurat sute de mii de soldați pe frontul din Ucraina, țară împotriva căreia a lansat o ofensivă de amploare în februarie 2022.
Potrivit Ministerului rus al Apărării, Zapad-2025 a implicat, pe lângă componentele clasice ale armatei, „utilizarea masivă a dronelor” și a „mijloacelor de război electronic”, ținând seama de „experiența dobândită” pe frontul ucrainean.
Trupele angajate se antrenează pentru a „respinge o agresiune militară pe scară largă” pe „trei fronturi și în zona arctică”, potrivit scenariilor.
Duminică, în cadrul acestor manevre, o fregată rusă a lansat o rachetă hipersonică de croazieră Zircon, care aparține noii familii de arme dezvoltate în ultimii ani de Moscova.
Trei țări NATO, între care SUA, au asistat la exerciții
Contingente militare din Bangladesh, Belarus, India, Iran, Burkina Faso, Congo și Mali au participat în diferite grade la aceste manevre, potrivit Moscovei.
Potrivit Minskului, reprezentanți din aproximativ douăzeci de țări au asistat la exerciții, printre care Statele Unite, Ungaria și Turcia, membre ale NATO.
Pentagonul a confirmat marți că oficiali militari americani au observat luni exercițiile militare comune dintre Rusia și Belarus, acceptând o invitație în acest sens, pentru prima dată de la invazia Rusiei în Ucraina din 2022.
Luni, Reuters și alte agenții de știri au fotografiat oficiali militari americani în Belarus participând la exercițiile „Zapad-2025” alături de observatori din alte țări.
Belarusul este un aliat ferm al Rusiei și a servit ca punct de plecare pentru invazia pe scară largă a Moscovei în Ucraina.
Soldații au repetat lansarea armelor nucleare dislocate în Belarus
Rusia și Belarus au încheiat marți cele cinci zile de jocuri de război cu numele de cod Zapad (Vest) într-o demonstrație de forță care, potrivit lor, a avut scopul de a testa pregătirea de luptă, dar care a neliniștit unele țări din vecinătate.
Belarusul, un aliat apropiat al Rusiei, care se învecinează cu Ucraina și Rusia, precum și cu statele membre NATO Polonia, Lituania și Letonia, găzduiește arme nucleare tactice rusești, asupra cărora Moscova păstrează comanda și controlul.
Lukașenko a fost citat de agenția de știri de stat BelTA spunând că era firesc ca armele nucleare tactice rusești să facă parte din exercițiile Zapad. „Exersăm totul acolo. Ei (Occidentul) știu și ei acest lucru, nu îl ascundem. De la tragerea cu arme convenționale de calibru mic până la focoase nucleare. Din nou, trebuie să fim capabili să facem toate acestea. Altfel, de ce ar fi pe teritoriul Belarusului?”, a declarat el, potrivit sursei citate.
„Dar nu intenționăm deloc să amenințăm pe cineva cu asta”, a adăugat el.
Ministerul Apărării din Belarus a confirmat într-un comunicat că utilizarea armelor nucleare tactice a fost repetată împreună cu desfășurarea rachetei balistice rusești Oreșnik cu rază medie de acțiune, pe care Moscova a lansat-o pentru prima dată asupra Ucrainei pe 21 noiembrie anul trecut.
